Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Inteleg de aici, Rebecca, ce aport avem si noi la aceasta lume pierduta. Si ce e de facut, decat sa ne imbracam in sac si sa ne punem cenusa in cap CU TOTII, pentru ca sa fim iertati?!? Dar daca cetatea Ninive a fost salvata, caci de la rege in jos toata suflara a facut penitenta:
"Și a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, și-a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac și s-a culcat în cenușă." (Iona, 1,6)
atunci va rog, dati-mi o speranta: pe noi cine ne va aduna si ne va indeamna la cumpatare si smerenie? Rezervele de Duh Sfant s-au cam golit si ma gandesc, ce nenorocire paste omenirea, cad s-or goli de tot.
Si in vremea aceasta, noi ne preocupam doar de aspectul exterior!
|
Bineinteles ca noi toti suntem facatorii acestei lumi pacatoase. Schimbarea noastra, va duce la schimbarea lumii.
Nu cred ca trebuie sa ne imbracam in sac.
Asa cum nu cred ca daca avem doar haine lungi cernite si basmale fara de sfarsit, suntem mai aproape de Dumnezeu. Dumnezeu ne da masura lucrurilor.
Dumnezeu a daruit lumii femei frumoase si femei urâte; barbati frumosi si barbati urâti; si frumusetea si urâtenia sunt daruri de la Dumnezeu. Nu trebuie sa le hulim si nici sa le punem la index. Si frumusetea si urâtenia dispar odata cu varsta: una se pierde sub zbarcituri, cealalta se ascunde (nu-mi apartine gandul; am citit undeva, de mult dar nu mai stiu unde). Ce inseamna asta: ca aspectul exterior nu trebuie sa fie un scop in sine.
Un om spiritual, un om luminat, urât fiind, cand deschide gura, uiti cum arata. Dumnezeu L-a inzestrat cu intelepciune, care taie frumusetea exterioara. Sufletul si mintea primeaza.
Crestinismul nu ne cere sa ne transformam intr-o armata cernita; crestinismul ne cere masura si bun simt. Haina trebuie sa ne acopere goliciunea nu sa o puna in evidenta.
In privinta raului pe care-l fac femeile (si de ce nu si barbatii??) prin imbracamintea provocatoare, sa nu uitam ca fie care om poate sa gandeasca, de-aia i-a dat Dumnezeu creier. Lupta cu ispitele nu este in primul rand cu raul care vine din afara, e cu raul care este in strafundul fiintei noastre. Cu noi trebuie sa ne luptam, in primul rand.
Am ascultat la Radio o pilda din Pateric (cred):
„Un calugar era tot timpul certaret; se certa cu toi fratii: ca nu se inchina cum trebuie, ca nu fac metaniile cum trebuie, ca nu.... ca nu...Si se ruga de Dumnezeu cu lacrimi amare sa-l ajute sa-si schimbe firea. Dupa o vreme, a reusit sa fie mai domolit. Intr-o zi insa, iesind din Biserica s-a mâniat iarasi pe un frate. S-a uitat in sus, spre cerul lui Dumnezeu si I-a spus: Doamne, de ce-mi trimiti in cale tot felul de oameni cu care sa ma cert. Te-am rugat Doamne sa ma ajuti, sa ma schimb. Sa ma ocoleasca, sa nu ma mai intalnesc cu ei, sa nu mai fiu provocat. Un glas i-a spus: daca vrei sa inveti sa inoti, nu te arunci intr-un bazin gol.”
Si ce facem daca un om (barbat sau femeie) vede pe cer corpuri dezgolite sau cine stie ce alte traznai? Inchidem cerul? Stingem lumina?
Sa nu plangem pe umeri straini. Sa ne vedem pacatele noastre si sa incercam, prin rugaciune si tot ce ne invata credinta crestina, sa ne schimbam. Si atunci se va schimba si lumea. Nimic nu e vesnic. Doar cuvantul lui Dumnezeu.
“Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13:31).
Nadejdea este in sufletul dumneavoastra care se framanta pentru ca nu doarme. Pentru ca este viu. Nu trebuie sa confundam zbuciumul cu framantarea. Zbuciumul sfarama sufletul, il rupe. Framantarea il curata. E ca atunci cand daca vrei sa dai stralucire unei pietre pretioase(nu prea ma pricep la pietre pretioase) o slefuiesti nu o spargi. Nadejdea este in sufletul dumneavoastra si al nostru. Trebuie doar sa o chemati. Trebuie doar sa o chemam. Noi crestinii avem doua pilde (or fi mai multe dar acum atat stiu): Iuda si talharul de pe Cruce. Primul nu s-a pocait, a deznadajduit si nu a crezut in marea iubire a lui Dumnezeu pentru om si a pierit. Celui de-al doilea i s-a muiat inima, s-a smerit, s-a pocait, a nadajduit si cu lacrimi a deschis poarta Raiului.