View Single Post
  #48  
Vechi 22.01.2013, 10:22:31
ioanna's Avatar
ioanna ioanna is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.07.2011
Locație: Cluj-Napoca
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.494
Implicit

Citat:
În prealabil postat de DragosP Vezi mesajul
E doar un suflet rătăcit care are pretenția de a fi guru.
Un om de televiziune care a gasit o nisa neexploatata- ezoterismul- pe care a valorificat-o, doar la nivel ezoteric poti bate campii cu gratie :)


Impostura la TV: Fenomenele Gava, Oreste &Urania
de Catalin Sturza
http://www.observatorcultural.ro/ind...23280&pageID=1

CODUL LUI ORESTE

Cînd apărea la Antena 1, alături de Mircea Badea în emisiuni gen Florin Călinescu Show, Oreste părea un om cu toate țiglele pe casă. Avea simțul umorului, reușea mai mereu să speculeze momentul și, alături de Badea, juca rolul „băiatului bun“ ce-i pune coechipierului pase pentru goluri spectaculoase.

După o dispariție de cîțiva ani de pe ecranele televizoarelor, am văzut, în noul Cod al lui Oreste, un cu totul alt Oreste Teodorescu. Emisiunea de la B1 TV e tot un soi de talk-show, unde acum e invitat un întreg circ de reîncarnați și de clarvăzătoare; din perindarea lor prin platou spectatorul ar trebui să tragă învățături pozitive de viață. Nu despre cea de aici, însă, ci despre cea de apoi. Participă la emisiunea lui Oreste clarvăzătoare, masoni, bilderbergi, reîncarnați, Pavel Coruț, daci, traci, copii înțelepți. Fundalul e reprezentat, cum altfel, de niște draperii grele, de culoare violet. Efectul e cu atît mai halucinant cu cît moderatorul și-a păstrat o parte din șarmul și umorul care ne făceau să rîdem alături de el odinioară.


Ascultați o mostră din discursul lui Oreste și imaginați-vă că, în timp ce vorbește, își pocnește degetele pline de inele grele, ezoterice/de cartier: „Iată că ne întoarcem într-un nou sezon încercînd să dezvăluim și mai mult din marea gnoză, din marea cunoaștere pentru prea binele fiecăruia dintre noi. Am ales ca temă pentru reîntoarcere un subiect care m-a preocupat mult în această vară, m-am documentat cît am putut și am descoperit că România are un ceva al ei, care se va manifesta pe scena Marii Istorii pentru că există o lege a polarității și a echilibrului. [...] Taina moștenirii geto-dacice cred că este cheia care va putea tuturor să ne descifreze ce avem de făcut, ce urmează cu noi și care este rolul acestei țărișoare mici, dar atît de luminoase“ etc. etc.
Emisiunea combină, într-un delir căruia Oreste încearcă mereu să-i dea aerul celui mai firesc discurs, clișee și frustrări protocroniste (moștenitorii geto-dacilor și Pavel Coruț sînt prezențe frecvente), decupaje new age-iste, crîmpeie gnostice și teorii ale conspirației scoase din romanele lui Dan Brown. Dacă aveți răbdarea să vă expuneți, timp de cîteva zeci de minute, la acest ghiveci new age, veți observa că Oreste și invitații săi par a crede cu toții într-un Dumnezeu inițiat de rangul al șaptelea, cu patru brațe, sex feminin și pielea violet, care vinde mătănii la buticul din colț.


Copiii-minune nu lipsesc nici ei din Cod, Oreste a făcut rost de un „copil înțelept“, desigur reîncarnat (am înțeles că ar fi noul Ioan Botezătorul), intitulat „Copilul Diamant Alexandru Pârgaru“, „geniul spiritualității“, „copilul lui Dumnezeu“. Alexandru e un băiețel a cărui vedere îți provoacă o tristețe profundă, nici un copil nu ar trebui să fie tîrît astfel prin bîlciuri și supus unui asemenea calvar. Altfel, în liniile sale definitorii e tot un Cristian Gava, cu părul geluit și încuiat într-un costum scorțos; diferența e că domeniul său de competență nu e Kant, ci e ezoterismul. Îți rupe inima seriozitatea și tristețea cu care astfel de copii își joacă rolul la televizor.
Să-i fi sărit lui Oreste, în anii nu prea mulți în care nu a mai căpătat expunere media, toate țiglele de pe casă? Mă îndoiesc. Moderatorul emisiunii Codul lui Oreste e, mai degrabă, un individ pragmatic, un fel de „Nașul“ care poate să mimeze orice formă de discurs, oricît de aberantă ar fi ea. Dacă aceasta a fost „nișa“ în care a putut reveni, foarte bine, a profitat de ocazie și s-a făcut protocronist ezoteric, spunîndu-le telespectatorilor tot ceea ce își doresc să audă: că sînt buricul universului, că trăiesc într-o țărișoară mică și oropsită, dar care, cîndva, o să devină gigantică, și că în fiecare dintre ei zace un brahman care poate să sară peste bloc.


Desigur, Oreste deplînge alături de fiecare invitat bramburirea valorilor din societatea românească și arată cît de important e să studiezi de mic pentru a reuși să-ți împlinești sinele în viață (în traducere: pentru a deveni un impostor de succes/un brahman care sare peste bloc).

(NOTA: articolul e din 2010, intre timp Codul lui Oreste a revenit la Antena2, insa in fond formatul emisiunii a ramas acelasi )

Last edited by ioanna; 22.01.2013 at 10:35:48.
Reply With Quote