[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Incerc sa construiesc un exemplu...
Sau mai bine iti povestesc cum am scapat de-o buruiana. Mare, ditamai balaurul.

Cum am mai spus pe forum, cu ani in urma devenisem dependent de alcool pe fondul unei depresii mascate pe care o tot purtam pe picioare si, desigur, fiind cu totul in afara credintei in Dumnezeu si a Bisericii.
La un moment dat, sesizind ca nu trece zi fara sa beau (nu neaparat mult si nu exagerind prea des, dar ma invatasem cu barul si terasa) si ca asta imi cam tulbura comportamentul si ca ma destrama sufleteste, am hotarat sa pun punct.

In prima etapa am procedat cum spui tu, adica m-am luat la lupta cu balariile... Ce sa zic, a fost jale! Era tot mai rau, cu cat luptam mai mult, cu cat imi biciuiam vointa cu atat era mai rau. Nu stiam pe atunci ca "vointa" e cel mai bun prieten al vicleanului duh al alcoolului... Dupa multe incercari de plivire am sfarsit prin a dezvolta balarii atat de mari incat mi-am dat seama ca trebuie sa arunc prosopul. Eram deja in iad (sau, ma rog, intr-o anticamera foarte apropiata a lui).
Ce puteam sa fac?
Sa continui sa beau... nu voiam. (Dar vointa mea era neputincioasa.) Sa lupt cu incapatanare? Era limpede ca pierdusem tot terenul.

Am apelat la ajutor. Medical, grup de suport si Biserica.
Astfel, treptat, am invatat sa imi indrept energia, gandurile, puterile, pasul spre alte lucruri folositoare.
Seara, in loc sa lupt cu tendinta de a bea, cu imagini si ganduri (in loc sa plivesc buruieni) - mergeam la grupul de sustinere pentru abstinenta.
Noaptea, in loc sa fug la nonstop sa cumpar o bere - citeam din Scriptura si ma rugam.
Cand imi veneau ganduri din vechea "alcatuire" ma inarmam cu rugaciunea, cu lacrimile, cu toate cele crestinesti.
Cand ma istovea inactivitatea (ajunsesem somer) treceam la activitati usoare, cu un oarecare folos pentru mine si pentru semeni.
Cand imi reprosau cei din familie ca bausem si facusem etc., imi mutam mintea la rugaciune si le dadeam dreptate (in loc sa lupt cu balariile lor neintelegatoare, precum mi se parea mie...).

In concluzie, 3 ani am lasat orice confruntare directa cu balaria alcoolului, am aruncat de la mine vointa si am deprins in schimb bunavointa de a uda florile: rugaciunea, slujbele, ascultarea de duhovnic, Sfintele Taine.
Inutil sa spun ca in acesti 3 ani nu am atins alcoolul. Fara nici un efort special. Doar prin bunavointa de a uda flori...

Pai draga Ioane, ce am spus eu si ce ai priceput tu..

De unde si pana unde am lasat eu de inteles ca lupta cu patima inseamna "sa-ti biciuesti vointa"?

Ceea ce ai facut tu in a doua faza, tot lupta cu patima se cheama, doar ca este lupta la modul corect, nu cum ai incercat in prima etapa.

Fara a umbla la cauze, nu poti trata efectul.
Cauza in acest caz fiind instrainarea de Dumnezeu, de dragoste, de oameni.

Insa prima etapa este sa constientizezi problema, cum ai facut si tu.
Atat timp cat te-ai fi refugiat in negare, in ciuda semnalelor interioare si a celor din jur care iti spuneau ca esti beat si trebuie sa te duci la culcare, nu s-ar fi produs nici o schimbare.

La fel, daca cei din jur ar fi inchis ochii si ar fi zis ca tine mai sus ca oarece semnale de aplecari pozitive sunt suficiente si au sa se dezvolte de la sine pana au sa inabuse patima, trecuta sub tacere atat de constiinta ta, cat si de cei din jur, poti fi sigur ca acum in loc sa-ti petreci timpul pe forumuri si cu alte lucruri folositoare l-ai fi petrecut prin santuri sau mai rau.