Citat:
În prealabil postat de costel
In scolile teologice cand vine vorba de har, apar definitiile: energie necreata, izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, face posibila prezenta Sa in lume ... Sunt bune si aceste informatii ca ne feresc sa cadem in diverse erezii. Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri.
Iata insa cat de simplu si de minunat vorbeste un parinte despre har: Pentru a pastra harul, trebuie multa grija. Harul este atat de delicat, incat si cel mai mic gand il poate alunga. "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati".
|
In exemplul acesta este vorba despre o anume manifestare a Harului. Aceea simtita, cand cerceteaza omul direct si omul stie ca e Duhul Sfant. Manifestarea Harului este diferita.
Noi oamenii cu pacate multe, nu simtim Harul direct. Si atunci primim ganduri bune de la Dumnezeu si indemnuri la pocainta si fapte de credinta.
Insa pe masura ce inaintezi in curatire, in pocainta si indreptare, poti sa simti si Duhul Sfant direct. Acesta este delicat si cele mai mici ganduri daca apar il poate alunga.
Am sa postez acum ceea ce a trait o buna cunostiinta de-a mea care mi-a povestit asa:
" M-a ajutat mersul la biserica tare mult. Am mers acolo, m-am rugat , am plans.
Intr-una din seri ca de obicei am inceput sa spun Doamne Iisuse.. si Doamne iarta-ma , sa cer iertare. Sa ii spun Domnului ca vreau sa ma ajute si sa ma ierte. Si am continuat asa cu Doamne Iisuse si Doamne iarta-ma zicand ca am sa adorm asa. Dar nu am adormit. Ba eram parca fresh de parca atunci ma trezisem. Cred ca vreo 2 ore m-am rugat asa intr-una asteptand sa adorm. Aveam inima stransa , asa ca o teama sa nu fi suparat pe Domnul. Sentimentul acela de teama, de vinovatie. Veneau si ganduri multe, ca o invalmaseala, dar le alungam pe toate si ma tineam in rugaciune. Doar cele bune nu le alungam. Dintr-o data insa la un moment dat inima s-a destins , tot trupul s-a relaxat, am simtit asa o usuratate si o detasare. Detasare parca a sufletului. Nu imi mai simteam trupul de parca ma departasem de el. Si o liniste a simturilor. Era ceva linistitor, am simtit distinctia dintre trup si suflet. nu mai aveam teama aceea din inima, ci doar o linistire a sufletului deplina. m-am gandit ce-o fi cu mine , si cercetam sa nu ma insele iarasi cumva ceva. Mintea se ruga de acum usor Doamne Iisuse, gandurile toate au disparut fara urma, pacea si linistea invadase sufletul meu. Ceream iertare Domnului si Il simteam ca e cu mine. Venise. Apoi mi-a spus in ganduri: trebuie sa te impartasesti. Si am simtit tot mai puternic sentimentul ca va trebui sa ajung sa ma impartasesc. Pana acum mereu imi ziceam ca sunt nevrednica de asa ceva, in seara aceea tanjeam dupa asa ceva. Era ceva de genul: stiu cat sunt de pacatoasa si ca nu sunt vrednica de a ma impartasi, nici nu m-am spovedit cum trebuie, dar parca tanjeam dupa acest medicament ca un bolnav de cancer care tanjeste dupa medicamentul miraculos. Nu stiu cat a durat totul, insa a fost un timp minunat, cu rugaciune continua si sentiment de siguranta si pace, dar stiu ca la un moment dat au venit iarasi invalmaseala de ganduri. ca un iures si am simtit asa ca o retragere, simteam ca se departeaza de mine si ma lasa. Am vrut sa mai dureze si am strigat in mine: de ce pleci? nu plecaaaa! dar mi-a raspuns in ganduri: daca nu ai fost atenta si ai luat iarasi aminte la ganduri! Apoi am adormit. Cred ca era deja ora 2 noaptea. A doua zi dimineata m-am trezit si am spus rugaciunea atat de usor iar gandurile s-au mai adunat. Pentru prima data dupa 2 luni am spus rugaciunile diminetii cu gandurile adunate ca o placere plina de fericire. "