SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI, cel ce împodobit cu legătura Duhului a înconjurat masa îngerească a Treimii și s-a făcut luminător lumii, revărsând dintru înălțimea Înțelepciunii ploaia cuvintelor cele celor ce desfătează sufletele însetate de Adevăr, cu cheia rugăciunii sale să ne deschidă nouă cămările darurilor Cuvântului. SFÂNTUL IERARH GRIGORIE, CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU, cel ce în inima s-a a odihnit adâncurile înțelepciunii dumnezeiești și a curățit pământul de erezii și de necunoașterea de Dumnezeu prin revărsarea izvoarelor Duhului, să aprindă cu focul rugăciunii sale făclia cea înțelegătoare a inimii a cărei lumină arată lămurit tainele dreptei cunoașteri de Dumnezeu. Sfântul Grigorie, alăuta cea duhovnicească a Treimii, să trezească gândurile inimii noastre cu cântările dumnezeieștilor laude, aduse ca jertfa cea mai înaltă pe altarul dreptei înțelegeri a Dumnezeirii.
Sfinte Ierarhe Grigorie, cel cu cu râurile cuvintelor tale ai curățit toate ereziile din pământul Bisericii, sădind cuvintele dumnezeieștii înțelepciuni, roagă-te ca și inima mea să se facă roditoare de cuvinte îngerești.