[cezar_ioan]

Moshule, eu cred ca Radu nu s-a gandit la o "contorizare", in sensul al buruienos al termenului...:) Mai degraba, asa consider, ar fi o dorinta de a vedea harul si in alte ipostaze decat cele care pot avea o oarecare infatisare-aparenta un pic extravaganta. Extraordinarul si neobisnuitul imi par susceptibile de a fi lipsite tocmai de ...har.
Chiar ma gandeam astazi ca, daca nu era asociatia mnezica foarte rapida si intensa provocata de metafora cu pasarea din textul lui Costel, eu nu as fi pomenit experienta aceea personala ci m-as fi raportat la alte lucruri, cu mult mai firesti. Si in care tind mai degraba sa vad lucrarea harului decat in experientele mai mult sau mai putin neobisnuite, fie ele si legate de rugaciune (sau poate chiar mai ales in cazul rugaciunii). Ba, chiar, e posibil ca inselarea sa isi faca pasul tocmai in cadrul unor experiente mai neobisnuite... Ca-i multa mandrie si necunoastere (de fapt necunoasterea chiar asta este: mandrie, iar cunoasterea e smerenie-simplitate, nimic altceva mai intai).
Ca urmare, eu cred ca propunerea lui Radu merita calificativul de frumoasa, intrucat trimite la experiente omenesti ale credinciosilor care nu au nimic extraordinar si suprafiresc, dar care sunt dovezi limpezi ale harului lui Dumnezeu.
Ma gandesc la un fel de lista, chiar: bunavointa, rabdarea, gandul de pace, emotia linistita si calma si delicata (opusul exaltarii si raptusului), bucuria la auzul unei melodii evlavioase si bine reusita ca interpretare, la auzul cuvantului duhovnicesc, la apropierea de icoana, statornicia in rugaciune, in toata fapta buna, privirea cu ingaduinta a slabiciunilor omenesti (nu cu dragoste, dar nici cu uriciune), ajutorarea aproapelui, tacerea cuvenita, regretul unor fapte, vorbe, ganduri etc. Toate acestea si inca multe altele de zi cu zi pot fi, mai degraba decat alte intamplari, manifestari ale impreuna-lucrarii dintre Dragostea lui Dumnezeu pentru om si dragostea omului pentru Dumnezeu. Adica lucrari ale harului.
O viata simpla si cuviincioasa, o viata cu gandul in Hristos, lucrind dupa puteri Poruncile (Fericirile si celelalte), nu este oare o viata unde lucreaza harul? Purtarea cu recunostinta a bolii, cu demnitate macar, precum si asezarea smerita in necazuri si felurite ispite, nu sunt oare rosturi ale harului in omul credincios?
Anumite ganduri bune, limpezi, sanatoase precum si anumite dispozitii si stari sufletesti in care adie Pacea: nu sunt oare roade ale lucrarii harului? iertarea, moderatia-cumpatarea, negraba, chibzuinta etc., nu sunt oare lucrari ale harului in om?
Cred ca in situatii de viata dintre cele mai obisnuite gasim mai degraba multe manifestari ale harului sau, mai bine spus, avem nadejde sa descoperim...)
In ce ma priveste, despre aceste simple "bucurii ale credintei" as vrea mai departe sa povestesc pe viitor, daca voi gasi ceva demn de a fi pomenit.
Pana atunci, toate cele bune!
Domnul fie cu noi!