Presa de astazi,amabila si mereu de veghe in lanul in buruieni ai micii noastre tarisoare,semnaleaza astazi o situatie ce frizeaza absurdul intr-o maniera care ii arunca-n derizoriu pe Kafka sau Ionesco.Ceea ce urmeaza a fi citit nu este o inventie a unui hatru pus pe glume ci chiar rodul la ceea ce a ajuns perceptia credintei.
,,
Un avocat din Argeș a dat în judecată cinci preoți. MOTIVUL: Nu i-au scos dracii din casă.În plângerea făcută împotriva celor cinci fețe bisericești, avocatul Mădălin Ciculescu din Baroul Argeș îi acuză pe preoți de înșelăciune, deoarece slujbele pe care aceștia i le-au făcut n-au avut niciun rezultat, dracii continuând să zburde nestingheriți prin casă.Totul ar fi pornit de la zgomotele ciudate din casă și chiar de unele apariții stranii pe care avocatul Mădălin Sorin Vicențiu Ciculescu le-ar fi simțit. Așa că s-a gândit să ceară sprijinul oamenilor Bisericii pentru a-și purifica apartamentul din Pitești. Inițial, a apelat la preoții din parohia sa, respectiv cei de la biserica din cartierul Găvana III din Pitești, scriu jurnaliștii de la Universul Argeșean. Când a constatat că spiritele nu se potolesc - ba, din contră, își intensifică activitatea - avocatul a apelat și la starețul Schitului din Trivale, Gherasim, dar și la preotul paroh de la Mănăstirea din Tutana.
Cum nici slujbele ținute de aceștia din urmă nu au dat roade, Ciculescu s-a considerat înșelat de oamenii Bisericii și i-a dat în judecată, atât pe cei doi preoți din Găvana, Marian Dumitrescu și Gheorghe Dumitru, cât și pe starețul Gherasim și preotul de la Tutana, Ovidiu Ionuț Creț. La pachet cu cele patru fețe bisericești, în plângerea penală făcută de avocat a intrat și ÎPS Calinic, tocmai pentru că el este șef peste toți și trebuie tras la răspundere pentru nereușitele supușilor săi,acuzați de un fel de „malpraxis bisericesc”.Procurorii care s-au ocupat de plângerea penală au dat NUP, însă avocatul a mers mai departe și a făcut o plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorilor de netrimitere în judecată a celor cinci prelați. Demonii din apartamentul lui Mădălin Ciculescu au o preferință aparte pentru obiectele electrocasnice, cel puțin așa a povestit avocatul, în plângerea sa.Împielițații și-au făcut loc, se pare, prin televizor, prin frigider și într-una dintre dăți, o umbră neagră a pătruns în feon, chiar în timp ce avocatul își usca părul. Cum dracii își făceau de cap mai mult pe la televizor, tânărul avocat a a apelat la cei patru preoți, fără folos însă."(preluare evz.ro si ziare.com)
Fara a fi un specialist in latura civila a demonologiei :) banuiesc ca orice acuzatie de malpraxis s-ar baza pe o prestare de servicii si in acest caz slujbele tinute de catre preotii chemati ar intra direct in sfera civilului si eventual a comercialului,in contrapartida acestia,pe aceiasi logica,acestia avand dreptul de a solicita si onorariu de succes in cazul in care impielitatii fug prin pereti de entuziasm la auzul acelor slujbe care ii mod normal le provoaca arsuri profunde si cu sens anticipativ :) Daca pana acum logica distinsului avocat argesean este usor demna de zbor deasupra unui cuib de cuci partea si mai dementa s-ar produce cu ocazia desfasurarii unui proces civil in cadrul caruia stau si ma intreb la capitolul ,,probe"ce anume probe se vor invoca?O poza cu draci pe sistem gremlins cantand ,,
Noi de aicea nu plecam,nu plecam acasa pana avocatul nostru nu ne pune masa!".Sau poate ghinionistii preoti vor fi obligati sa faca o demonstratie live de stopare si imobilizare a unui spirit malefic amator de a-si usca parul cu feon-ul,fericit ca s-a dat drumul la apa clocotita :) dupa debransarea de la normalitatea psihica a individului in cauza.
Nu pot sa ma gandesc ca insusi ucenicii Mantuitorului ar fi putut fi trasi la raspundere pt vindecari esuate (Matei 17,15-16), si continuand pe acesta logica si insusi Hristos ar fi fost pasibil de acuzatia de malpraxis (Matei 13,58).Probabil ca impetuosul avocat,uitand de post,rugaciune si mai ales credinta,a dorit un frumos ritual magic cu asigurare de succes in urma caruia impielitatii ar fi fugit toti din apartement cu coada intre picioare.Cumva sunt sigur ca asa au si facut dar ma intreb unde au intrat pt ca o turma de porci nu se gasea prin zona dar mintea noastra este mereu o locatie primitoare si cu usile deschise in situatia in care o vice mieroasa iti sopteste ,,Incapabilii!Ti-am zis eu ca sunt niste falsi da tu razbuna-te,da-i in judecata,lasa ce trebuia sa faci tu,ei aveau obligatia sa reuseasca,cu sau fara tine".Probabil ca daca am intreba a cui este vocea,dupa un moment de tacere si cu o suoara balbaiala ni s-ar spune ,,Aaaa,nu vrei sa dai mai bine drumu la televizor?" :)
Incheiand intr-o nota usor trista as spune ca pe viitor cei care merg sa acorde acest tip de ajutor trebuie sa-si faca preliminar asigurare,sa semneze un contract cu clauze atent negociate dar mai ales sa-i ia pe oameni de urechi si sa-i duca la lectii de catehism.Ultimele i-ar feri sa considere slujbele ca magie fara participare proprie si reusita curatirii de demoni o conditie sine qua non fara ca aia multi de li-se zice ,,legiune"sa nu fi fugit si din suflet tau,nu doar din casa,frigider sau ustensile casnice.Pana la urma care a fost vina preotilor, afara de una similara cu cea din gluma urmatoare: ,, Un preot și un cantor stăteau pe marginea șoselei cu o pancartă în mână pe care scria: "Sfârșitul e aproape. Căiți-vă!"Pe lângă ei treceau mașini și imediat după fiecare mașină se auzea o bușitură și o explozie. După o vreme, cantorul întreabă:- Părinte, nu ar fi mai bine să scriem pe pancartă "Podul din față este rupt"? :)
Da,singura lor vina probabil a fost ca inainte sa treaca la ceea ce trebuiau sa faca nu l-au intrebat despre
sanatate si pe domnul cu pricina,uitand ca in ziua de azi,chiar daca esti bine intentionat,fie si ca slujitor al Domnului, cand vrei sa faci bine vei verifica zicala ,,Orice sut in fund este un pas in fata" :)Daca podul logicii noastre,a sanatatii noastre mintale dpdv al perceptiei credintei este rupt atunci degeaba le pui oamenilor pancarde cu indemnuri crestine care,in esenta lor,le sunt complet straine.Poate cateodata este bine sa le spui direct ca au podul rupt.Ramine drept speranta probabilitatea ca instanta de judecata sa faca dreptate si sa-i trimita pe fiecare unde le este locul: pe preotii inapoi intre sufletele credinciosilor iar pe domnul cu pricina..la reparat poduri.