Frate, de dorit să-ți răspund, doresc, însă nu știu dacă mă voi pricepe. Voi încerca, însă, să spun cam ce am înțeles eu din ce am citit, nu din cugetarea mea. Iar printre cărțile care mi-au fost de folos este și cea indicată de Laura mai sus: „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”, a Părintelui Stăniloae.

Și explică Părintele acolo, precum și în alte părți, faptul că în Sfintele Taine nu este prezent Dumnezeu în ființa Sa, ci cu energiile Sale necreate, numite și har. Iar acestea izvorăsc direct din Sine, fără a se confunda însă cu Persoana, sau cu Persoanele Sfintei Treimi, care sunt neîmpărtășibile, după cum nicio persoană, nici măcar umană, nu este împărtășibilă în ființa sa. Asta nu înseamnă că atunci când mâncăm Trupul și Sângele Domnului ne împărtășim simbolic. Este adevărat Trupul și Sângele lui Hristos acolo, în mod tainic, de neexplicat. Totuși, chiar și cei care s-au atins la propriu de Hristos în vremea în care a fost între oameni, nu s-au atins de ființa lui Dumnezeu în Sine, ci de trupul omenesc al Său, de ceva material, chiar dacă unit cu Dumnezeirea Sa.

Crede-mă, frate, că și eu aș vrea să răspundă despre acestea cineva mai în măsură să o facă, un teolog, dacă s-ar putea, pentru că mă tem să nu greșesc.

Nu-mi amintesc acum nici măcar ce am citit în Dogmatică cu privire la aceste aspecte atât de sensibile.
Totuși, știu că am citit, și așa și cred, că Dumnezeu nu poate fi atins în ființa Sa, fiind Subiect pur, după cum se exprima Părintele Stăniloae. Cum poți să atingi un subiect pur? Cum să atingi ființa Sa nemărginită și atot-transcendentă, dincolo de tot ceea ce este creat? Ca făpturi create, nu putem atinge decât ceea ce este creat, însă din mila și iubirea lui Dumnezeu ni se dă și ceva necreat, care străbate cele create. E vorba de har, care este necreat, și este un fel de mijlocire între Dumnezeu și om, un fel de punte, un fel de văzduh în sens spiritual, dacă putem spune așa, care înconjoară ființa Dumnezeirii și mijlocește comunicarea, atingerea cu El.

Acest har se dăruiește din belșug omului, așa cum soarele își dăruiește lumina și căldura sa; iar omul trebuie să se străduiască să-și păstreze ochii curați, și vasul inimii deschis, ca să poată primi darul acesta dumnezeiesc și dătător de viață veșnică. Este, de altfel, singurul mod de a primi Viața cea adevărată, căci singur Dumnezeu este Viu, iar noi doar din împărtășirea cu harul său necreat.

Deci mereu, atunci când spunem că ne împărtășim cu Hristos sau că El locuiește în noi, sau că Duhul Sfânt vine în inimile noastre, nu înțelegem că El vine în deplinătatea ființei Sale, ci că ne străbate sau ne atinge cu Harul Său.

Adăugare ulterioară:
Am căutat, după ce am scris cele de mai sus, și în dogmatică, să văd dacă n-am greșit. E subliniat acolo faptul că în Sfânta Euharistie primim pe însuși Iisus Hristos. Fără îndoială, e vorba de Trupul și Sângele Său, nedespărțite, însă, de persoana Sa dumnezeiască, pentru că numai din această unire a înviat. Deci este nedespărțit, însă nu poate Cel necreat să încapă în cel creat (omul). Nu poate creatura să „înghită” necreatul. Dar se poate uni. Acesta cred că este cuvântul esențial: unirea (cuvânt subliniat anterior de fratele Leonte).
Cum înțelegem această unire? Eu cred că trebuie să avem grijă să nu o considerăm contopire, să nu considerăm că-L primim pe Dumnezeu cu ființa Sa, pentru că asta ar însemna o cădere în panteism, gândind Dumnezeirea substanțial. Sau cum am putea să-l primim în noi pe Cel necuprins?

În ce privește împărtășirea cu toate persoanele Sfintei Treimi. Răspunsul decurge, consider, din cele de mai sus. Ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, care la rândul Său este unit în mod tainic cu Dumnezeu-Fiul. Iar Sfânta Treime este deoființă și nedespărțită. Însă, cum nu ne împărtășim cu ipostasul Fiului, nu ne împărtășim nici cu ipostasul Tatălui și al Duhului Sfânt.