De unde ai certitudinea că tu deții și spui adevărul? De unde atâta siguranță pe tine? Sunt atâția părinți sporiți care greu vorbesc și când o fac apoi se căiesc pentru că au vorbit prea mult și poate ce nu se cuvine (exemplu părintele Proclu sau Sf Iustin Popovici care a scris doar sub ascultare și la insistențele celor din jurul său).

Mai ai nevoie de ceva timp să-ți dai seama că ”toată dreptatea noastră” (a mea, a ta) este înaintea lui Dumnezeu ”ca o cârpă lepădată”. Ce este cert, că până nu-ți vei ”sparge” singură capul nu vei înțelege, și vei crede că dreptatea ta este una folositoare. Te sfătuiesc să-ți cercetezi mai îndeaproape ”duhul dreptății” care urlă în tine și asta nu de una singură, ci cosultându-ți duhovnicul.

ps: când vom ajunge la măsura trăirii cu adevărat a dreptei credințe, prin și cu Hristos, înainte de a face ceva ne-am ridica mintea Sus și ne-am întreba dacă Mântuitorul ar fi făcut fel, ne-am întraba dacă ceea ce facem este plăcut lui Dumnezeu. Și nu uita că nu o dată, ci de mai multe ori ți s-a dovedit că faci greșeli mari. Deci sfatul meu frățesc este ca înainte de a încerca să deții adevărul și să-i îndrepți și pe alții, îndreaptă-te pe tine.