Subiect: Despre libertate
View Single Post
  #2  
Vechi 27.01.2013, 17:34:10
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Acum intelegem de ce nu exista adevarata libertate decat in Domnul: El este singura existenta pe deplin si absolut libera, pe cand omul este relativ liber. Spunem ca omul este "relativ liber" fiindca toata libertatea lui este, de fapt, liber arbitrul, care e una dintre cele patru insusiri ce il deosebesc de animale si care i-au fost daruite de Cel Liber. Iar liber arbitrul asta inseamna: ca omul poate fie sa aleaga sa fie liber, legandu-se de Cel Liber, fie sa aleaga sa fie rob, legandu-se de maimuta lui Dumnezeu.
Într-adevăr, mai presus de „libertatea de” și de „libertatea să” este această libertate în Domnul, Singurul care este liber cu adevărat de orice determinare. Noi, creați fiind, suntem cu totul ne-liberi prin noi înșine, căci despărțiți de Dumnezeu ne aneantizăm în scurt timp. De altfel, atâta vreme cât suntem în viața asta, chiar dacă noi Îl refuzăm, continuăm să existăm nu prin noi înșine, ci tot prin voia Sa.

Iar singura posibilitate de a deveni liberi este de a primi darul Său, al împărtășirii din Viața Sa, a accepta să trăim în casa Sa, pe care ne-o oferă cu toată iubirea. Și este paradoxal, într-adevăr, căci pentru a intra pe ușa ei trebuie să acceptăm niște limitări ale unei libertăți, a aceleia care ne duce spre moarte.
De fapt, tocmai pentru că ne-a dăruit dintru început libertatea suntem în această situație, de a alege ce să facem cu ea. Să o folosim spre moarte, în despărțire de El, sau să I-o oferim, ca s-o primim din nou, înmulțită, infinită.
Reply With Quote