RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR
Cu ce sfințite cuvinte adunate din grădina înțelepciunii vom împleti cunună de cântări celui ce este trâmbița Adevărului, untdelemnul celor răniți de păcat, mângâierea celor întristați, scăparea celor deznădăjduiți, oglinda fecioriei, icoana milostivirii lui Dumnezeu, trâmbița pocăinței, cununa preoților, podoaba ierarhilor, lumina celor din întunericul neștiinței, povățuitorul orbilor, limanul celor cuprinși de furtuna patimilor, dulceața cuvântării de Dumnezeu, corabia rugăciunii celor necăjiți care înoată pe marea vieții, ușamântuirii multor suflete, cel împreună vorbitor cu serafimii, care stă aproape de scaunul Ziditorului. Părinte Ioane Gură de Aur, cu raza rugăciunii tale luminează-ne și pe noi, ca să aducem cântări de laudă întru cinstirea ta, a celui ce te-ai făcut turmei tale păstor minunat și călăuzitor către Împărăția cerurilor. Izvor nesecat de daruri te-ai arătat pentru cei săraci sufletește și trupește, vrednică minte slujitoare Minții Celei Dintâi, care Biserica o ai păstorit cu înțelepciune, glasul cel de tunet al Cuvântului, care a risipit întunericul patimilor de pe cerul multor inimi, norul cel cugetător de înălțimile cerești, slava cea strălucită a fecioriei, cel ce ai răbdat prigoniri pe nedrept, dar în lăcașurile dreptății te-ai sălășluit spre a aduce neîncetată Ziditorului.
O, Preafericite Părinte Ioane, cel ce ai arătat gura ta vistierie de cuvinte dumnezeiești cu care ai împodobit palatele multor inimi, arată-ne și pe noi vase de bună trebuință Cuvântului vieții. Trimite-ne acoperământul rugăciunii tale și ne scoate din întunericul patimilor, ca să slăvim pe Hristos, Mântuirea sufletelor noastre.
Pleacă-ți blânda privire și spre noi și vezi Părinte, necazurile inimilor noastre, vezi povara cea greu de purtat a patimilor și întristarea și suspinul în ceasul grelelor frământări și cu ale tale rugăciuni împacă viața noastră. Alungă toate dezbinările din Biserica lui Hristos și dragostea unuia către altul o întărește. Risipește viforul eresurilor și ne dă tuturor a merge cu pace pe calea Adevărului spre a agonisi cununa mântuirii. Pe cei slabi la suflet îi ridică din deznădejde și îi întărește a răbda cu bărbăție necazurile ca niște buni ostași ai lui Hristos. Pe cei din primejdii îi izbăvește, tinerețile le împodobește cu a înțelepciunii cunună, bătrânețile le mângâie cu dreptarul cuvintelor pocăinței, pe prunci îi păzește de primejdii și pe noi pe toți întru pocăință și dragoste ne păzește, ca să slăvim pe Treimea Cea de viață făcătoare și să cinstim prea mărită pomenirea ta spre mântuirea noastră. Amin.