Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #336  
Vechi 27.01.2013, 20:01:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

ADUCEREA MOAȘTELOR SFÂNTULUI IERARH IOAN GURĂ DE AUR




Astăzi Biserica se împodobește cu veșmânt de sărbătoare, și își deschide brațele, ca să primească comoara cea sfințită a evlaviei, vasul cel de aur al înțelepciunii, vioara teologiei Treimii, izvorul minunilor dumnezeiești, trâmbița cea frumos viersuitoare, vulturul înălțimilor ascunse gândului omenesc, pe cel ce frumos strălucește în ceata serafimilor, fiind aprins cu focul dumnezeieștii iubirii, pe cel ce cu mireasma cuvintelor sale a alungat toată stricăciunea eresurilor, pe prea lăudat Ioan Gură de Aur. Pe acesta să-l lăudăm și noi, întinzând glas smerit al inimii: ,,Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, lauda monahilor și călăuzitorul tuturor pe calea mântuirii, roagă-te neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne răsară mare milă, împodobind grădina inimii noastre cu florile cuvintelor tale, adăpându-le spre rodire cu ploaia Dumnezeiescului Duh, ca să ne izbăvim de spinii patimilor și să aducem glas de mulțumire lui Hristos împreună cu roadele faptelor bune ! ”.

SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR, cel ce cu strălucirea cuvintelor sale dumnezeiești a luminat icoana Cuvântului așezată în taina inimii credincioșilor, să odihnească și în inimile noastre întunecate de păcat raza înțelepciunii celei călăuzitoare spre limanul tainelor Cuvântului.

O, Sfinte Ioane, gura cea de aur a Adevărului, cel ce cu râurile cuvintelor tale ai udat pământul inimilor și l-ai arătat roditor de faptele virtuții, cu ploaia rugăciunii tale arată și inima mea izvor de cuvinte dumnezeiești.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote