Reproduc mai jos o extraordinară învățătură despre spovedanie, extrasă din volumul "Povestirile unui pelerin în căutarea rugăciunii neîncetate", textul integral al redacției Optina, tradus și prefațat de către părintele Arhidiacon Ioan Ică jr:
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=105
"După ce am primit câteva sfaturi și după ce am stat puțin de vorbă, i-am dat foaia ca s-o cerceteze. Citind-o, duhovnicul mi-a zis:
- Iubite prieten, ai scris aici multe lucruri de prisos. Iată ce trebuie să știi:
1. La spovedanie nu trebuie să repeți acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat și pe care nu le-ai mai săvârșit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârșește la spovedanie.
2. Nu trebuie să-ți amintești de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândești numai pe tine. Sfinții Părinți opresc pe credincioși să-și spună păcatele în toate amănuntele, trebuie numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât și duhovnicului.
3. Ai venit să te pocăiești și totuși nu te căiești de păcatele tale, fiindcă nu știi cum trebuie să te pocăiești, cu alte cuvinte îți săvârșești pocăința în chip rece și indiferent.
4. Ai înșirat toate mărunțișurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ți-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut și n-ai notat că tu nu iubești pe Dumnezeu, că-l urăști pe aproapele, că nu crezi în cele spuse de Cuvântul Domnului și ești plin de mândrie și de slavă deșartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăți și toată stricăciunea noastră sufletească și trupească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.
Auzind aceste cuvinte am rămas uimit.
- Cuvioase părinte, i-am spus spus eu, cum s-ar putea oare să nu-l iubim pe Dumnezeu, Făcătorul și Purtătorul nostru de grijă?! În ce mai putem crede, dacă nu în Cuvântul Domnului, căci în el se află tot adevărul și toată sfințenia?! Cât despre aproapele, eu nu-i doresc decât binele. Și pentru ce l-aș putea urî? N-am cu ce mă trufi, căci, pe lângă păcatele mele cele fără de număr, nu am nimic vrednic de laudă. Și cum aș mai putea umbla după plăceri și pofte eu, care sunt atât de sărac și bolnăvicios?! Desigur, dacă aș fi fost învățat sau bogat, atunci, fără îndoială, m-aș fi simțit vinovat de toate câte mi le-ați spus.
- Iartă-mă, iubitule, dar ai înțeles atât de puțin din câte ți-am explicat. Cum să te lămuresc mai bine? Uite, îți dau o scriere după care eu însumi mă spovedesc. Citește-o și vei vedea limpede că tot ce ți-am spus este adevărat.
Duhovnicul mi-a dat hârtia și eu am început să o citesc." (Va urma)