ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE - Arhimandrit Cleopa Ilie
Orice creștin e bine să facă măcar o dată în viață spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în Cer. Fără spovedanie nu intră în Cer nimeni.
Atenție însă că diavolul are un șiretlic: când faci păcate, îți dă curaj, iar când te spovedești, îți aduce rușinea.
Să nu ne rușinam, fraților, la Spovedanie, ca să fim iertați, ci mai bine să ne rușinam de a mai face pacate!
SFÂNTA SPOVEDANIE
Una dintre marile datorii duhovnicești ale creștinilor este marturisirea păcatelor. Trebuie să știm mai întăi că toții greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură, care zice: Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte noua păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea.
Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți. Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-mi pară rău și să plâng pentru păcatul prin care am supărat pe Dumnezeu. A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic. A treia este facerea canonului. A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Aceasta se numește epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate încheia Taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se marturisește și i-a citit rugăciunea de dezlegare. Dar preotul nu poate dezlega la Spovedanie decât ce i s-a spus. Iar dacă cineva are vreo rezervă și ține vreun păcat nespus, toate păcatele le are îndoite, pentru ca a crezut că Dumnezeu nu știe ce a făcut.
O spovedanie trebuie să împlinească următoarele condiții:
1. Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului. Deci, eu când mă duc la spovedanie înaintea preotului, mă duc în fața lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. În ziua judecății el atât poate spune, cât i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer. Dar eu, dacă m-am dus la spovedanie și i-am spus toate și preotul mi-a făcut dezlegare cu mâinile pe cap, eu sunt dezlegat. Nu ati auzit în Evanghelie ? A suflat asupra lor și le-a zis: Luati Duh Sfânt; cărora le veți ține păcatele, ținute vor fi și cărora le veți ierta, iertate vor fi, și orice veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și in cer …
2. Spovedania trebuie să fie completă și să nu se ascundă nimic din cele făptuite. Dar ca să ții minte și să faci o mărturisire întreagă, nu te duce cu ochii legați la preot, căci diavolul îți ia mintea și uiți. Cu o săptamână sau doua inainte, stai liniștit într-o cameră, ia-ți un caiet și scrie toate păcatele tale din copilărie , sau de la ultima spovedanie. Ce păcate ai pe conștiință, de când erai copil mic; când erai de cinci ani, cand erai de șapte ani, când erai în clasa întâi la școală, când erai în clasa a doua , când erai într-a noua, când erai fată mare sau flăcău, înainte de căsătorie sau după căsătorie, când erai militar. Scrie, că și diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău, pe umarul stâng, care scrie tot.
3. Spovedania trebuie făcută de bună voie, după mărturia Duhului Sfânt, Care zice: și din voia mea mă voi mărturisi Lui.
4. Spovedania să fie făcuta cu umilință, căci inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
5. Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vre-o altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi să ne învinuim și să ne prihănim, cum zice Sfântul Ioan Scărarul: „ A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a făcut, iar nu dintr-a altuia”.
6. Spovedania se cuvine să fie dreaptă , adică să spui adevărul ; spune cum ai făcut toate, fără rușine. Isus Sirah zice : Este rușine care aduce păcat și esre rușine care aduce slavă și har. Rușinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scutește pe tine de rușinea aceea pe care o vom suferi cu toții în ziua cea înfricoșată a Judecății lui Dumnezeu.
7. Spovedania să fie hotărâtoare. Să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul har, și să voim mai bine a murii de mii de ori decât a mai păcătui de acum înainte cu vointa noastră. Sfântul Vasile cel Mare zice: „ Nu se folosește de mărturisire, nici se mărturisește, cel ce zice la spovedanie numai că a greșit, însă rămâne iarăși în păcat și nu-l urăște”. Toată pocăința ta întru aceasta constă, să te hotărăști a-ți schimba viața.
Cine reușește să facă o spovedanie curată, reușește să facă al doilea Botez, după cum ați văzut că zice preotul la molitfă: „De vreme ce cu al doilea Botez te-ai botezat, după rânduiala tainelor creștinești”.
După o spovedanie curată, trebuie să primim un canon, pe care trebuie să-l împlinim. Cel ce se spovedește are marea datorie de a-și face canonul dat pentru a scapa de chinul cel veșnic al iadului.
Vedem în Sfânta Scriptură că prin canon s-au curățit toți cei ce au păcătuit înaintea Domnului. Iar cel ce a primit canon și nu-l face, nu se poate curăți de lepra păcatului și nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine de știut că cel ce se pocăiește cu adevărat, nu numai că primește canonul dat de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, știind că ori aici vremelnic, ori dincolo veșnic, păcătoșii trebuie să-și facă canonul. Iar canonul să fie după măsura puterii fiecăruia. Ai auzit ce spune Sfântul Marcu Ascetul ? “ Câtă deosebire are arama de fier și fierul de găteje, adică de vreascuri, atâta deosebire este între un trup și altul”.
Precum o cămașă trebuie spălată de multe ori, așa și sufletul trebuie spălat mereu prin deasa spovedanie. La începutul creștinismului spovedania se făcea în fiecare zi. Mai târziu, oamenii, rărind cu Sfânta Împărtășanie, au rărit-o și cu Sfânta Spovedanie. Și vedeți, acum de-abia se mai spovedesc în cele patru posturi. Atâta s-a răcit credinta și evlavia, mai ales față de Spovedanie, și chiar de împărtășirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos și putere de creștere duhovnicească a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfânt, ce vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prinde rădacini în noi și se strică din suflet cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul ? Face cuib pe casă la tine ; și-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de două ori, nu-ți mai vine acolo. Știe că-i ești dușman. Așa și noi , dacă-i stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Diavolul, văzând că te spovedești des, te căiești, te rogi și-l pârăști mereu, zice așa: „ Degeaba mă ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot și se spovedește, și-l dezleagă, și eu nu câștig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc !”.
Al doilea folos al desei spovedanii este că omul ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se mărturisește rar, cu anevoie poate să-și aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite și, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morții, dar fără de folos, căci i se leagă limba și nu le mai poate mărturisi.
Al treilea folos al celui ce se mărturisește des este că și dacă i s-ar întâmpla să cadă intr-un păcat de moarte, îndată aleargă și se mărturisește și intră în harul lui Dumnezeu, și nu suferă să aibă pe conștiință greutatea păcatului, fiind deprins a se curăți des prin spovedanie.
( VA URMA )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|