[Decebal]

Nu întâmplător am ales să reiau anumite postări vechi, nu de alta dar unii nu învaţă decât prin a li se repeta mereu anumnite lucruri. Însă ceea ce prezintă Mihnea Dragomir nu reprezintă o poziţie a Sfintei Tradiţii a Bisericii, ci una care falsiifcă, poate fără să îşi dea seama, Sfânta Tradiţie. Libertatea creştină este o libertate care vine prin harul lui Dumnezeu, este o libertate şi o eliberare în Hristos, adică prin har. Iar după mărturia Sfintei Tradiţii este vorba despre o lucrare conştientă, adică la nivel conştient, de eliberare pe care Hristos o operează asupra celui pe care îl alege sau îl cheamă în împărăţia Duhului sau a libertăţii. Şi bineînţeles este vorba despre o lucrare care are loc în Biserică, nu în afara ei. În condiţii normale, sper să fac efortul să aduc mai multe mărturii ale Tradiţiei care să arate în modul cel mai evident că poziţia lui Mihnea Dragomir este pe lângă Sfânta Tradiţie a Bisericii, şi că în esenţă este o formă de erezie (chiar şi numai practică dacă ar fi) de tip neo-iudaizant, în care problema harului şi a libertăţii este rezolvată greşit, ducând prin urmare la prescripţiile unor tratamente greşite şi în esenţă la falsificarea Tradiţiei Creştine, chiar fără voie şi fără conştiinţă. Încrâncenarea cu care unii pun accentul pe Legea lui Dumnezeu, în special în anumite condiţii ale unor realităţi şi a unui anumit tip de discurs, este în fapt exact o mărturie, pe care ei o fac fără voia lor, a propriei lor lipse de eliberare şi de libertate autentică în Hristos, asemănându-se cu ereticii iudaizanţi despre care ne vorbesc Epistola către Galateni şi Faptele Apostolilor în încrâncenarea pentru Lege şi eroarea în tratarea problemei harului, libertăţii şi mântuirii. Sub masca bunelor intenţii a obedienţei şi robirii faţă de Legea lui Dumnezeu se ascunde eroarea sau erezia de tip neo-iudaizant, fiind puşi în faţa unui iudaism de facto care vrea să îşi ia chipul de creştinism şi să ne înşele cu scopul cu adevărat ne a duce într-o reală robie faţă de Lege şi falsificare a adevăratei lucrări a Harului lui Dumnezeu. Mai mult poziţia, lui Mihnea Dragomir este pe lângă, este deraiată atât faţă de teologia apuseană cât şi faţă de teologia răsăriteană cu privire la problema libertăţii, a Legii şi a Harului. Nu întâmplător nu există nici o referinţă la Sfintele Scripturi şi nici o referinţă la Sfinţii Părinţi, adică în esenţă sunt nişte specualţii personale fără baze în Sfânta Tradiţie a Bisericii şi trebuie luate ca atare, chiar dacă domnul Mihnea are şi anumite intenţii bune; doar că intenţiile bune nu sunt în mod necesar un garant al adevărului, după cum se şi vede de altfel şi după cum se şi ştie.