[Mosh-Neagu]

Am recitit mai multe pagini de pe acest topic si mi-a lasat un gust tare amar... Vorbim despre invidie, dar ne incearca rautatea dincolo de firesc. Si in loc sa plecam folositi, ne tulburam, ca nu ne mai sta gandul nici la Dumnezeu, nici la pace...
Acum, daca tot am trecut pe-aici, sa incerc sa spun si eu cate ceva despre invidie...
La romani este o vorba care sugereaza intr-un mod... artistic, invidia: "sa moara capra vecinului!" Intelesul cuvintelor poate fi dat in fel si chip, dupa cat ne duc puterile, sau dupa starea in care ne aflam... In mod normal, de ce ne-ar interesa pe noi "capra vecinului"? De ce sa-i mearga rau, omului? Cu ce ne incalzeste daca el o duce mai rau decat noi? Eu cred ca pentru unii, nu invidia sta la baza acestor vorbe, ci pe de o parte rautatea, iar pe de alta parte, ingrijorarea fata de starea noastra de pace! In mod firesc, ar trebui sa ne bucuram daca vecinului ii merge bine, ca poate avand mai mult, macar nu mai apeleaza la noi... Nenorocirea este ca, cel care incepe dintr-o data sa aiba mai mult, nu devine neaparat mai bun, ci dimpotriva, este mai arogant, mai artagos, mai simandicos, mai fandosit! Cred ca de fapt asta deranjeaza cel mai mult constiinta omului care priveste si se cruceste: aerul de superioritate pe care-l adopta peste noapte, posesorul de capre frumoase si laptoase!... El uita ca nimic nu i se datoreaza lui, ci numai lui Dumnezeu, si astfel se pretinde mai destept, mai bun gospodar, mai cu drepturi asupra gardului, mai cu influente asupra "judecatorului" din sat, etc... Si uite-asa, ajunge omul sa cada in genunchi si sa zica: "Doamne, de ce-a trebuit sa-i dai o asa capra, vecinului? Din cauza ei, am ajuns sa ne dusmanim? Omoara-i, Doamne, capra, ca sa devina iar omul cel bun cu care ma intelegeam pe cand n-o avea!..." Si Dumnezeu aude, si face chiar mai mult... Si omul iar cade in genunchi si intreaba: "Doamne, da' cu calu' ce-ai avut?..."