Citat:
În prealabil postat de Noiembrie
Invidia isi are izvorul in rautatea din noi, in acel ungher in care zace ascuns intunericul. In orice moment avem putinta de a discerne, de a opta pentru bunatate, adevar si iubire. Mai facil este insa sa judecam aproapele, sa tragem cu ochiul la ce are el si nu putem avea noi...Si cat de naivi putem fi...Nimic nu merita un gram de invidie ! Poate doar cu ghilimelele de rigoare sa invidiem pe cei curati sufleteste, pe cei care s-au scuturat de toate "bubele" acestei lumi in care se da o lupta decisiva intre bine si rau. Sa nu invidiem, sa nu judecam pe aproapele, sa nu clevetim ci numai sa iubim asa cum ne invata Tatal Nostru !Amin!
|
Da! Foarte bine punctat. Acum imi amintesc un moment cand chiar am invidiat pe cineva. Un foarte bun prieten care murise in bratele mele. Privindu-l in biserica, am avut sentimentul sigur ca el a reusit sa se mantuiasca, fiindca fusese un om tare bun, iar la inmormantarea lui au venit toti cei care aveau o mie de motive sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte!" Cat despre dusmani, nu-mi amintesc sa fi suparat pe cineva vreodata!
Iata un motiv de invidie! Cati dintre noi reusim sa plecam astfel "dincolo"?