Citat:
Īn prealabil postat de Ana Tr.
Imi place cum ai pus problema, astfel de intrebari si chestiuni ma intriga si pe mine. Chiar saptamana trecuta Arhimandritul manastirii pe care o frecventez eu povestea despre relatia parinte-copil in situatia in care cel din urma alege calea calugariei si ca Dumnezeu ne iarta daca alegem aceasta cale si nu suntem alaturi de parintii nostri atunci cand ei sunt pe patul de moarte. Dar eu ma intreb, fie ca ai 20 de ani, 40 sau 60 oare nu ramai cu suferinta aceasta in suflet pentru tot restul vietii? Eu zic ca da! Hai ca restul mai merge, duci o viata simpla, esti simplu. Iubesc oamenii simpli. In ceea ce priveste singuratatea am si gasit un articol, nu precize sursa pentru ca, contine si articole usor defaimatoare:
Calugarii ortodocsi fac depresii si nevroze din cauza vietii austere din manastire
Printre pacientii mai neobisnuiti ai Spitalului Socola se regasesc fetele bisericesti. Austeritatea din manastiri sau conflictele cu enoriasii ii aduc pe calugari si preoti la psihiatru. Clericii sunt totodata si printre cei mai disciplinati pacienti.
Numerosi calugari, preoti si calugarite din regiunea Moldovei ajung anual la Spitalul de Psihiatrie din cauza depresiei si a psihozelor. Medicii spun ca problemele care ii trimit in spital nu sunt legate de lipsa banilor, ci boala este determinata de singuratate, de izolare si de mediul strict in care acestia traiesc. "Majoritatea sunt diagnosticati cu tulburari depresive. Foarte multi se imbolnavesc in urma rigorii din manastiri, a mediului rece in care traiesc, a vietii in post si in rugaciuni. Pentru ei exista foarte putine perspective, iar singuratatea se face de nenumarate ori simtita", a declarat medicul psihiatru Ovidiu Alexinschi.
Doresc sa fac o paranteza, nu doar din regiunea Moldovei. In definitv stau si eu si ma gandesc de ce a lasat Dumnezeu iubirea daca nu este pentru toata lumea? Sau cum citeam zilele trecute la manastire pot sa vina fosti desfranati care regreta ce au facut s.a.m.d si nu poate sa vina un orfan spre exemplu? DE CE? Ma iertati dar nu pot sa imi imaginez o viata in care sa nu ai nevoie de nimic din ce este pamantesc. Cat despre faptul de a nu ne mai duce noi la manastiri, ar trebui sa ne gandim ca poate au si ei aceasta dorinta de a fi utili, de a face ceva pentru noi. Nu pot sa traiasca totusi rupti de lume. Adesea se spune ca ei se roaga pentru toata lumea, dar poate ca ar trebui sa ne rugam si noi pentru ei...
|
In aceasta postare a mea anterioara eram foarte miloasa si ma gandeam cat de greu poate sa le fie lor, dar revin cu aceasta postare pentru ca mi-am schimbat parerea. Mi-am amintit ca cineva spunea la un moment dat ca cine este un bun monah ar putea sa fie si un bun tata, dar oare se compara cele doua? Oare ce este mai greu, sa stai o mare parte din zi in rugaciune, sa sapi pamantul si sa nu te gandesti la ziua de maine sau sa fi capul unei familii, sa ai responsabilitatea unui copil, si sa te gandesti cu groaza la ziua de maine ca poate seful tau iti va spune ca nu mai e nevoie de tine? Ma gandesc si eu, ca si monah chiar daca nu ai venituri, numai din banii pe care ii lasa credinciosi la sf slujbei si tot ajunge de o paine. Ba chiar am auzit ca mai marii unei manastiri ar arunca pomenile la porci si pomelnicele... nu mai spun unde. Si din orasul de unde sunt eu, o familie si-a trimis copilul la manastire ca sa, citez: " sa il ajute preotii sa faca scoala, ca daca esti preot castigi o gramada de bani". Nu stiu cine este acest baiat, ca sa spun cu ce se ocupa in prezent. Pe de alta parte, cine are vila si toate conditiile nu merge la manastire. Ma gandeam eu asa cu tristete la parinti dar poate chiar ei i-au sfatuit sa mearga acolo, ce sa faca la 25 de ani fara servici? mai bine acolo. Cat despre dragostea trupeasca, mi-se pare normal ca sa nu renunte la tot ce ii ofera manastirea (siguranta zilei de maine) pentru o femeie. Ne multumim cu privitul. Eu zic daca ai stat acolo 20 de ani nu mai renunti, si apoi ce sa faci sa zicem la 50 ani fara ani in campul muncii, de unde bani? de unde pensie pe viitor? Cat despre faptul ca se ingrijora cineva, cum se gospodaresc ei, sa nu uitam ca cei mai buni bucatari din lume sunt barbati, nu femei, asa ca nu poate fi prea greu. In fine, multi oameni nu au ce au ei... Nu spun ca nu ar fi oameni buni, dar daca toti am merge la manastire cine ar mai munci?