Probabil din cauză că am preluat-o de la dl. Pleșu.

În rest, cu totul de acord în ce privește raportul dintre vorbă și faptă. Întotdeauna am căutat să-i urmez pe cei în a căror viață se reflectau vorbele lor, ocolindu-i pe cei care doar citau. E nevoie de cuvânt viu.

În ce privește relativizarea icoanei prin alăturarea cu imaginile profane... Nu știu ce să zic. Depinde foarte mult de privitor, de ochiul său. Iar în cazul elevilor, depinde dacă cineva le deschide ochii, dacă-i învață să privească icoana. Altfel, sfințenia obișnuiește să invadeze mundanul în Ortodoxie.

Mă tem că prea mic. Abia mă deprind, încet, încet, să privesc icoana mai cu atenție, să-i descopăr teologia ascunsă, criptată uneori. Primul duhovnic pe care l-am avut era un bun cunoscător al limbajului iconografic. Cred că ceva am păstrat și eu din ce mi-a dăruit.