[ioanna]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cei care puteți merge, poate ne veți împărtăși impresiile și nouă.

Am fost aseara la conferinta sustinuta de Andrei Plesu in care a vorbit succint despre ultima sa publicatie, pe care insa eu nu am citit-o (inca), de aeea, ceea spun e o impresie pur subiectiva. Ideea pe care am retinut-o e ca, in opinia dansului,pildele si vorbele lui Iisus nu sunt generatoare de ideologii si nici nu pot fi cuprinse in formule fixe, de aceea considera interpretarea alegorica ca o incremenire intr-o schema, ce elimina orice discutie ulterioara, iti suspenda reflectiunea. Poti sa interpretezi alegoric de nenumarate ori, sa gasesti corespondente si simboluri, insa tot la o schema revii: decodifici textul, il codifici din nou si gata, nu mai ai nimic de spus.

Eu una nu subscriu parerii sale (poate nici n-am inteles eu exact ce a dorit sa spuna), caci chiar daca am spune ca interpretarea alegorica reduce textul la un univers inchis , credinta taie orice univers inchis, prin ea avand posibilitatea articularii cu Infinitul Cel Viu, articularea fiind o reflectiune iubitoare. Chiar daca schema pare aceeasi la scriitorii bisericesti (traducerea unui cod in alt cod) repetarea ei nu altereaza caracterul de nou, e intotdeauna un crampei de viata. Asta ofera pildele lui Iisus, crampee de viata si din punctul asta de vedere, cred ca interpretarea alegorica are meritul de a-ti da acel gust al vietii ce te tine intr-o permanenta deschidere si receptivitate, traind bucuria mistica a transformarii.

Din ce am dedus din conferinta, Andrei Plesu nu interpreteaza in cartea sa pildele cat mai degraba face o analiza semantica a lor, descoase sensul etimologic al cuvintelor. Chiar ne spunea despre cuvantul “copil” care in limba greaca are patru nuante diferite, deci utilizarea in unele locuri a cuvantului “copil” (in loc de necopt, fraged) ar putea denatura sensul unor afirmatii. Aici sunt de acord si nu prea, pentru ca daca tu nu te limitezi la sensul strict literal, deci la o formula fixa, ci te pui si in situatia de a primi interpretarea alegorica, tipica si anagogica a versetelor respective, esti deschis la ele, ajungi sa intelegi mesajul evanghelic, principiul lor pe care-l actualizezi.

Repet, nu i-am citit inca cartea, deci posibilitatea ca eu sa gresesc e mare, insa din ce a spus, mie imi reiese ca tot demersul sau conduce la anularea reflectiunii, adica exact ceea ce el contesta la interpretarea alegorica, apropriindu-se de o exegeza de tip protestant, un inteles (sau in orice caz nu vad care ar fi plusul). Dupa tot efortul tau de a cauta la surse, a traduce din orginial s.a.m.d ajungi la o formula pe care ai satisfactia ca ai gasit-o si gata, meditezi asupra ei si mergi mai departe, caci calitatea ta de fiinta cautatoare nu te poate tine pe loc, treci la alte analize, la alte texte, situatii etc. pe care sa le discuti, sa le impartasesti cu altii, dialogul fiind o forma de cunoastere. Primul om, care tot revine asupra textului biblic interpretandu-l alegoric simte de fiecare data ca pilda are ceva din el si el ceva din acea pilda odata ce s-au intalnit, de fiecare data altceva, al doilea om traieste bucuria prin dorinta de cautare continua, de gasirea de noi lucruri mai putin subintelese si mai putin actuale pe care sa le descoasa, cautarea influentandu-i in mod pozitiv mintea si sufletul, autoconstruindu-se permanent, adica traind in spiritul gandirii umaniste. Asa il percep eu pe Andrei Plesu, drept o fiinta cautatoare, cu sensibilitatile ei, pe care nu le arata, dar le intuiesti. (cred ca il doare ucigator de tare vorbele unora ca e netraitor) Chiar daca devine un model umanist, nevoia de autodefinire il va impinge mai departe, iar atunci va dori sa respire sacralitate, preocuparile sale devenind legaturi spirituale.

Au mai fost si alte aspecte dezbatute, analize etimologice cum e cea "La inceput a fost Cuvantul", sensul Cuvantului (ratiune, rost, sfarsit ...) si altele, i s-au pus intrebari din public, dar nu intru in amanunte. (sincer, dupa ce am vazut ce a scris Cezar sau Decebal, mi-a pierit cheful sa postez, dar am dorit sa scriu totusi ceva pentru d-voastra) Ce m-a emotionat au fost vorbele domnului Plesu despre parintele Andrei Scrima si amanuntul acela de la inmormantarea sa pe care eu nu-l stiam. Spunea ca a venit inopinat patriarhul Teoctist, a rostit o cuvantare memorabila, apoi a luat o haina monahala si a acoperit cu ea sicriul parintelui.(acesta era imbracat intr-un costum).

Spuneati ca preferati genul asta de intelectuali cum e Andrei Plesu, decat altii, caci si ei aduc un rod bun. Sunt in asentimentul d-voastra. Cred ca dincolo de bogatia lexicala rafinata a lui Plesu ce-ti ofera desfatare estetica, uneori chiar mai mult decat continutul, ramane rodul. Traind intr-o lume secularizata, ce se misca tot mai putin in orizontul credintei, e extraordinar ca o carte despre piledele lui Iisus a ajuns sa fie desemnata Cartea Anului 2012 in Romania.