[dobrin7m]

Eu zic ca de fapt toti trebuie sa traim ca monahii indiferent unde am fi. Asta nu inseamna add litteram, adica izolare, rugaciune si tot ce tine de vietuirea practica a monahilor. Ci e vorba de viata monastica interioara, sufleteasca. E nevoie de schimbarea mintii, dar mai intai de toate e nevoie de optiunea de alegere. Si asta cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugaciune si gand la Dumnezeu.

Acum ceva zile sora mea care are doi copii mici imi spunea: imi zici sa ma rog neintrerupt insa cand una dintre fete plange , cealalta tipa de foame, si eu nu stiu pe ce sa pun mana, uit de rugaciune. Ei , si asta tine de rabdare in rugaciune. Ca daca le facem cu rabdare si nu incarcam mintea cu griji imediate, avem loc in minte si de rugaciune. ca putem sa preparam mancare, sa hranim copiii, sa facem curat si mintea in loc sa haladuie aiurea sa stea de vorba cu Dumnezeu. De cat sa stam si sa ne lamentam in minte, ca vai ce greu este, ca vai tipa copilul, ca vai ce sa fac mai intai, sa fac pur si simplu si in locul lamentarilor sa ma rog la Dumnezeu sa linisteasca copilasii mei, sa imi dea mie rabdare si ganduri bune, si Doamne miluieste.

Daca reusim cu ajutorul lui Dumnezeu sa schimbam mintea, sa curatam sufletul atunci si viata noastra exterioara se modifica. Vom cauta atunci oamenii crestini buni ca si tovarasie, vom cauta sa evitam locurile mai pacatoase, sau care te pot predispune la pacat, vom citi lucuri ziditoare pentru suflet, vom tine posturile, ne vom ruga in familie, vom purta discutii despre Dumnezeu, despre vietile sfintilor, cu membrii familiei, vom purta grija unuia altuia nu numai material ci si indeosebi sufletesc.

Eu a trebuit sa ajung la anii astia ca sa imi dau seama ca de fapt noi in viata de familie nu trebuie sa alergam sa adunam averi, sa facem case si bunastare peste prea mult decat necesar, aducand ca justificare cumva faptelor noastre, ca facem pentru copii, ca de fapt toti suntem muritori, si noi si copiii nostrii, si in definitiv nu avem nevoie de mai mult decat este necesarul ca sa putem trai. Eu cred ca fiecare adult e in stare sa munceasca cat sa isi asigure un loc unde sa puna capul el si familia sa, si hrana necesara pentru a trai normal. Iar daca exista Hristos in mijlocul familiei fiecaruia, atunci acea familie nu va duce lipsa de nimic. Va avea El grija, Bunul sa randuiasca lucrurile bine. Trebuie doar incredere si lasare in voia lui Dumnezeu.

Sigur daca da Dumnezeu mai mult Slava Lui pentru toate. sa nu ne alipim inima de nimic ci sa daruim cat putem, alor nostri si celorlalti semeni. Iata deci acest fiind votul saraciei in viata de familie. Asa vad acum eu lucrurile. De-oi gresi , ma iertati.