Citat:
În prealabil postat de Ana Tr.
Eu as vrea sa rog pe cineva sa imi eplice rangurile monahale si mai ales imbracamintea lor. Adica cum imi dau seama daca este ieromonah sau ierodiacon? Si daca calugarii pot predica, sau cei care inca nu sunt calugari? Unde merg eu sunt 7 monahi, stiu care este staretul si ca este Arhimandrit dar restul nu stiu ce rang au. Si as dori sa stiu de exemplu daca pentru a fi ieromonah (preot-calugar) trebuie sa faci studii? Multumesc!
|
La origine exista un singur tip de ranguri: avva si ucenicii. Pe urma s-a creat un "crez" in jurul fagaduintei calugaresti, sub numele de Schivnicie. Astfel,
schivna mare a devenit marele chip ingeresc, de la ideea de inger in trup (a se vedea troparul pro. Ilie Tezviteatul). Tot din aceasta consideratie si Ioan Botezatorul este pictat cu aripi.
Ulterior, multi dintre flacai alergau la viata monahala din alte considerenta decat dispretul pentru firea cea cazuta. Din aceste motive nu rezistau pana la moarte in fagaduinta calugareasca. Atunci s-a hotarat in taina sa se formeze doua ranguri mai mici in care una sa fie monahia si alta sa fie rasoforia.
Prin aspectul exterior, astazi, rasoforia nu se deosebeste cu nimic de imbracamintea monahului plin. Dar pe sub dulama, monahul poarta paramanul - semnul fagaduintei sale si aducerea aminte de scopul vietii sale. Pe paranam sunt tesute simbolurile rastignirii si este scris "Dat-am spatele meu spre batai".
In rest, si rasoforul si calugarul au dulama, rasa si camilafca si li se schimba numele. Din ce am inteles, la origine rasoforii nu aveau camilafca, dar pentru a potoli mandria tinerilor "nevoitori" s-a hotarat cu timpul sa nu mai existe nici o deosebire vizibila intre rasoforie si monahism. Dosebirea ramane a fi in traire. Caci rasoforul inca nu stie ce cauta acolo, in timp ce monahul cunoaste o parte din taina vietii sale.
Fagaduinta monahala nu are nimic in comun cu preotia. Preotia ti sa da prin hirotonie, iar jugul calugaresc il ceri din voia ta. Nimeni nu are dreptul sa-ti dea ascultare se fii calugar si nimeni nu are dreptul sa te opreasca din a te fagadui lui Hristos.
Drept marturie in acest sens, avem pilda fiilor lui Zevedeu:
20. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se și cerând ceva de la El.
21. Iar El a zis ei: Ce voiești? Ea a zis Lui: Zi ca să șadă acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta, întru împărăția Ta.
22. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu știți ce cereți. Puteți, oare, să beți paharul pe care-l voi bea Eu și cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezați? Ei I-au zis: Putem.
23. Și El a zis lor: Paharul Meu veți bea și cu botezul cu care Eu Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ...
Desi nu erau constienti de cererea lor, Hristos nu i-a defaimat ci le-a primit fagaduinta: "Paharul Meu veti bea..."
Schivnicia a ramas deoparte, ca un
rang cum l-ai numit, desi nu este vorba despre un rang, ci despre o fagaduinta. Dar pentru ca mandria il poate indemna pe om sa apuce o cruce prea grea pentru el, s-a pus deoparte fagaduinta schivniciei. Ca nu cumva, sa mergem sa cerem schivnicia, dupa care sa ne lepadam de fagaduinta facuta.
Scopul fagaduintelor se bazeaza pe un mecanism psihic, intru care se intareste vointa in lupta cu ispitele. Astfel, cand un monah are o pornire patimasa, vazandu-si haina de pe el, indata isi aduce minte cine este si ce a fagaduit. In felul acesta constiinta il ajuta si-i intareste vointa de a se lupta cu ispita. Nici monahismul nici schivnicia nu insemana despatimire ori sfintenie, ci doar fagaduinta trudei pana la moarte pentru a le dobandi pe acestea doua.
Din pacate, in veacul acesta dominat de fatarnicie si superficialitate, acestea "haine" au devnit ranguri. Calugarii se cred mai presus decat mirenii si sporesc in mandrie ori de cate ori li se face plecaciune, pana ajung sa-si piarda discernamantul. In sec IV, oamenii care fugeau din lume la pustie, gandeau despre ei ca astfel se va lipsi lumea de un bandit si de un curvar. Si nu gandeau pentru ca le poruncea cineva, ci pentru ca-si vedeau starea si se smereau necautand smerenia ci cautand sa marturiseasca adevarul. Iar adevarul lor era ca sunt prea pacatosi ca sa mai vietuiesca in lume.
Astazi cei ce pleaca la manastire, unii socotesc ca au chemare pentru o viata inalta, altii se duc pentru confortul pantecelui si siguranta zilei de maine. Doar putini sunt cei care socotesc ca asa se va lipsi lumea de un ticalos. Ideea de viata inalta in straie alese este o vrajeala a mandriei din oameni. Singura viata inalta este a celor ce-si plang pacatele nestiuti de nimeni.