Citat:
În prealabil postat de iliegh
Daca energia sufletului nu este masurabila, inseamna ca nu exista, cel putin in spatiul creat chiar de Dumenzeu. Ori ca sa zici ca sufletul exista in spatiul lui Dumenzeu ar insemna sa zici ca e insusi Dumnezeu, ceea ce e prea mult.
|
Pe Dumnezeu nu-L putem gândi spațial, pentru că ar însemna să fie limitat, spațiul fiind relativ. Deci nu putem vorbi despre un spațiu rezervat Lui. Tot ceea ce este spațiu (și în spațiu) este creat de El.
Sufletul, însă, nu este material, după cum nici gândul, ideea, simțirea. Însă ele există. Mai mult de atât, fiecare dintre noi putem constata că avem o anumită personalitate, unică. Și ne raportăm la ceilalți ca la niște persoane unice. Dar unice nu doar prin trup, ci mai ales prin eu-l lor. Acel eu consider că este sufletul.
El are o legătură cu trupul, îndeosebi prin creier, însă nu este generat de acesta, ci doar se manifestă prin el, de aceea continuă să existe și după ce trupul va muri. Iar faptul că va continua să existe nu poate fi demonstrat prin mijloace materiale, din moment ce el nu este material. Căci energia de care ai scris este, și ea, tot de natură materială, fizică.
Citat:
|
Ceea ce zici tu despre cuvinte scrise este un exemplu clar de informatie, pe un suport cat se poate de material. Nu vad ce legatura ar avea un suflet imaterial cu informatia transmisa pe hartie.
|
Legătura este că el a generat acea informație. Și acea informație rămasă (nu asta e și energia rămasă în cosmos?) trimite la autorul ei.
Citat:
|
Sunt de acord cu existenta unei stari spirituale. Dar aceasta stare are radacini in material, si ceea ce numim noi spiritul unui om care a murit e de fapt mostenirea spirituala sub forma de cunostinte scrise sau vorbite, lasata mostenire, nu o entitate paranormala care se deplaseaza prin vazduh si ne urmareste pe noi, cei vii. E pur si simplu informatie stocata care are un sens pentru noi, oamenii. Pentru caini sau plante s-ar putea ca informatia sa nu insemne nimic.
|
Aici e diferența esențială: Dumnezeu creează lumea spirituală și pe cea materială, nu materia creează spiritul.
Viziunea materialistă spune invers, socotind conștiința ca pe un produs al evoluției materiei. Ceea ce îmi pare lipsit de sens, pentru că materia de la sine, nedeterminată de nimic din exterior, ar trebui să apară din nimic, să înceapă să se organizeze din ce în ce mai bine, să se perfecționeze, pentru ca apoi, ca o culme a organizării haosului, să creeze conștiință, iar aceasta să devină, în cele din urmă, eternă.