Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Pe lângă nevoia de sens aș mai adăuga nevoia de absolut, relativitatea lumii nefiindu-ne mulțumitoare. Sufletul are nevoile lui, mai mari decât ale trupului. El vrea să trăiască veșnic, vrea să iubească total, vrea desăvârșirea. Astea nu pot fi împlinite de cele materiale, într-o lume care se descompune pentru fiecare dintre noi poate chiar mâine.
|
Nevoia de sens o vad ca pe o intrare in turma. In suvoiul de lumina.
Traim acte percepute fara sens deoarece sunt iesiri ale duhului nostru, rataciri, revarsari peste albie...
Nevoia de absolut o vad mai degraba ca pe o destinatie. Limanul cel ravnit de om in adincul sufletului sau, adica in strafundurile mintii, in inima.
Altminteri, sensul si/ar pierde rodul, fructul, Pacea.
Cum ar fi o turma etern calatoare?...
In definitiv, in tot ce-i omenesc survine, pana la coada, si ...oboseala. Nu glumesc!