[eliza-georgiana]

În prealabil postat de Mihailc

Nu reuşim deloc să părăsim stilul ăsta de comunicare descris de expresia "monolog la dublu"... Cred că eşti mult prea absorbită de propriul discurs ca să acorzi măcar o minimă atenţie argumentaţiei interlocutorului.

Păi dacă buna purtare ar fi un criteriu suficient pentru a atrage binecuvântarea lui Dumnezeu, fie în formă negativă - scutirea de necazuri- , fie în formă pozitivă, acordarea de favoruri supranaturale, atunci locuitorii Japoniei rurale ar fi cei mai grozavi creştini sine Christi. Ethosul lor conţine suficiente, şi eficiente, elemente funcţionale pentru a construi un tropos (mod de existenţă) armonios şi împăcat cu toţi şi toate.
Creştinismul, şi când spun creştinism mă refer la Biserică, propune infinit mai mult decât un comportament convenabil. Hristos nu s-a întrupat ca să ne convingă că autocontrolul şi grija de a nu ne răni reciproc narcisismul congenital ar fi scopul existenţei noastre în această lume. Iar sfinţii, dacă tot ne place nouă să-i mobilizăm în ajutorul prejudecăţilor noastre, au rezolvat pe cont propriu complicata ecuaţie a libertăţii şi iubirii. Pe cont propriu, însă nu singuri, nu izolaţi în propria lor individualitate ci în comuniunea euharistică a Trupului lui Hristos.

Semnificaţia cuvântului neodochetism o să-o afli dacă îţi înfrânezi lăcomia pentru murăturile teologice servite de blogurile ortodoxiste şi îţi lărgeşti orizontul cultural bisericesc de la surse pe primă mână. Dochetismul este o erezie hristologică cu implicaţii importante pe antropologie. Iar prefixul neo e uşor de înţeles la ce se referă.


PS - Dacă-o să te osteneşti să notezi un răspuns, te-aş ruga să nu te mai îndepărtezi de firul discuţiei, altfel mă obligi să comentez tot timpul unilateral produsele textuale ale evlaviei tale şi treaba asta este deopotrivă obositoare şi risipitoare.

Cred ca nu reusim pentru ca si tu ma lasi ca-n gara… cu ochii-n soare. Dovada ca nici n-ai sesizat intrebarea referitoare la pecetluire din ultimul rand… sau ai ocolit-o extrem de delicat
Buna purtare la care se refera parintele Boca nu are ca scop acordarea de favoruri supranaturale, pentru ca omul crestin nu se roaga si nevoieste “contra cost” iar in caz “ca nu-i convine” abandoneaza totul… prin schimbarea purtarii, crestinul (ortodox) tinde spre sfintirea vietii. Nu stiu ce legatura vezi cu japonezii si sfintirea de care pomeneste parintele Boca, prin buna purtare a vietii pe care Dumnezeu o cere de la cei care cred in el... Toata lumea spune “cred in Dumnezeu” dar japonezii au un principiu taiost pentru divinitate in viziunea lor, adica pentru ei nu exista Dumnezeu in Sfanta Treime asa cum s-a relevat… la ei e cu totul alta “muratura teologica” pentru a-i crede “grozavi, armoniosi si impacati cu toti si toate”!! din pacate japonezii sunt pe dinafara conceptului de crestinism.
Evident ca Hristos nu s-a intrupat ca “să ne convingă că autocontrolul şi grija de a nu ne răni reciproc narcisismul congenital” ar fi scopul existentei, dimpotriva, ne-a fost El Insusi pilda de rabdare a raului, a primirii umilintei la care te supune lumea aceasta, dar nici sa-I luam ca reper pe japonezi cu tot cu troposul lor armonios, pentru ca Dumnezeu ne preţuieşte pe baza caracterului Său, nu al nostru. Noua ne trebuie cat mai repede dobandirea Duhului Sfant (adica noi oferim materialul acela de lucru – vointa - si ne rugam de Dumnezeu sa-l desavarseasca).
Crezi ca pe Sfinti ii chemam in ajutorul “prejudecatilor” noastre si nu pentru intarirea credintei? ca dupa o cadere dureroasa strigi din rasputeri dupa mila si ajutor catre toti Sfintii tu n-ai cazut (pacatuit) niciodata ca sa simti acea neputinta si jale a lipsei de rost, a naruirii bunei intentii cand vezi ca s-a ales praful de nevointa ta? Si chiar daca au fost pe “cont propriu” Sfintii pe drumul mantuirii, comuniunea euharistica le trebuia data de alti sfinti/ marturisitori si rugatori cat timp se aflau in viata aceasta, deci depindeau oarecum de fratii lor.
Eu apreciez lectia ta in lamurirea termenului “Dochetismul – erezie hristologică cu implicaţii importante pe antropologie”, numai ca daca ma straduiesc sa adun doar cunostinte pentru “lărgirea orizontului cultural bisericesc de la surse pe primă mână”, fara ca acestea sa se adreseze vietii mele, sa se raporteze la ea, se cheama ca mi-am imbogatit vocabularul cultural bisericesc si ma tem ca asa alerg ca sa prind vantul… Adica, nu fac decat sa dobandesc o mutime de date, cunostinte si notiuni elevate dar care n-au nicio influenta asupra trairii mele duhovnicesti. Deci, eu zic ca mai intai trebuie simtit cuvantul ce-l prezinta/ descrie pe Dumnezeu si dupa aia trait, dat lui scop si sens pentru ca abia dupa ce-l gasesc pe Hristos in inima mea si construiesc viata mea pe aceasta temelie dumnezeiasca, abia atunci pot spune ca sunt vie, ca mi-a fost smuls valul rautatii si mi s-a dezpietrit inima si inteleg rolul meu ca “mladita” lucratoare in via dreptei credintei.

Sper ca nu m-am indepartat prea mult de firul discutiei ca nu cumva sa te oblig la oboseli si risipe inutile

Dar poate vei binevoi si tu sa observi ca toti acei care cer semn (acel obositor “unde scrie”) despre cip ca sinonim cu pecetea, sunt asemanatori cu iudeii necredinciosi ai vremurilor in care Hristos facea minuni printre ei iar ei strigau dupa EL sa le dea semn ca este cine zice ca este… pentru a crede! (nici in Vechiul Testament nu SCRIE data fixa a Nasterii/ Intruparii Sale pe pamant) Si-atunci intreb si eu: nu cumva ne asemanam cu acei necredinciosi care-l ispiteau pe Domnul in rautatea lor si astfel stam impotriva Lui, cerand cu ostentatie “semn”?