Citat:
În prealabil postat de Ana Tr.
Eu cred ca chiar cea de-a doua porunca ne ofera raspunsul la cum sa ne imbracam atunci cand mergem la biserica: Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii, până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6)
Am scos in evidenta asta pentru ca noi femeile nu trebuie sa ne consideram un fel de Maica Domnului, ca zicea cineva ca trebuie sa fim ca Ea, noi nu o sa fim niciodata ca si Ea, oricate toale ne-am pune in cap! Cat despre acel pasaj din Biblie, se refera la femeile casatorite. Oricum, eu o sa iau exemplu Sf. Filofteia, care in biserica, in pictura nu are capul acoperit.Si apoi Biblia este interpretabila. Va atasez o poza concludenta despre tinuta in biserica.
|
Aceasta porunca interzice inchinarea la idoli. Iubirea de bani, lacomia la mancare sau bautura, dependenta la gateli si sulemeneli (haine, bijuterii, farduri, etc) este inchinare la idolii zilelor noastre. Totusi legatura pe care o faci intre inchinatul la idoli si tinuta in biserica e cam fortata...
Tinuta decenta potrivita in biserica este de dorit si in alte ocazii. Dar asta s-a tot dezbatut pe forum, nu repet si eu.
Este o mare diferenta intre a te socotii "un fel de Maica Domnului" si a tinde sa fii ca Ea.
Prima este o mare aiureala. Nu cred ca cineva indrazneste sa se considere o a doua Nascatoare de Dumnezeu... Ce tot zici acolo?. Dar, trebuie sa o avem ca exemplu, sa dorim sa fim ca Ea: smerite ca Ea, blande ca ea, iubitoare de Hristos ca Ea, rabdatoare ca ea...
Sfanta Filofteia, era de numai 12 ani cand a fost martirizata. La 12 ani, probabil ca avea capul descoperit. Sau poate ca asa a vrut pictorul sa ne-o arate... Dar urmeaza-i exemplul in faptele. Sau poate vb de alta Sf. Filofteia care obisnuia sa umble cu capul descoperit?
In fine... fiecare isi alege modelul pe care-l vrea.
Cum adica Biblia este interpretabila? Adica are mai multe intelesuri? Nu cred ca asta ai vrut sa zici, nu?