[Mihnea Dragomir]

Fiindca cineva imi cere, prin mesaj privat, sa dau unele sfaturi privind depresia, in mod special fiind cerut un anumit regim, gasesc ca asemenea lucru ar fi util, poate, si altora care s-ar gasi in neplacuta situatie de a avea asemenea suferinta.

Despre depresie in general, parerea mea este ca e fie o suferinta spirituala, fie psihica, fie din ambele. In practica de pe teren, cel mai adesea ultima forma, cea a intricarii dintre nivelul spiritual si cel psihic e intalnita cel mai des. In orice caz, posibilitatea ca depresia, ori cel putin o componenta a ei, sa fie de natura spirituala trebuie mereu luata in calcul. Aici, merita observat ca nici medicii, nici psihologii nu au, de multe ori, antrenament si pricepere in descoperirea suferintelor spirituale. Adevaratii specialisti sunt preotii, cu deosebire directorul spiritual pe care ar fi bine sa il avem fiecare dintre noi, intocmai asa cum avem un medic de familie.

Eu rareori am vazut depresie la adevaratii credinciosi. Vorbesc de depresie ca fenomen de durata, nu de perioade trecatoare de depresie, asa cum este akhedia, care pot fi intalnite pe parcursul urcusului spiritual al oricui. Acestea nu sunt suferinte spirituale propriu-zise, ci simple atacuri diabolice, simple ispite, specifica lor fiind lipsa de durata. Mereu am vazut depresie fie la atei, fie la anumiti credinciosi la care ceva din credinta lor nu era cum trebuie, nu erau calati pe o viata de credinta "cum Ecclesia".

Lasand "arhimandritului toata grija schitului", in continuare am sa vorbesc numai despre depresie-ca-suferinta-psihica. Inca de la inceput, in fata unui caz de depresie, ori daca noi insine am fi nefericitii purtatori ai acestei boli, trebuie sa deosebim in care dintre urmatoarele doua situatii ne aflam:
-este depresia de domeniu mai mult medical ? Adica de competenta psihiatrului ?
sau
-este depresia de domeniul mai degraba al psihologiei clinice ? Adica de competenta unui psiholog clinician, nu neaparat medic ?

Punerea problemei e usoara, rezolvarea ei nu e intotdeauna astfel. Noi insine nu putem evalua cum trebuie, fiind si subiect si obiect in acelasi timp. Partea proasta e si aceea ca psihiatrii si psihologii tind sa "traga pe turta lor", supradiagnosticand fiecare si intrand in domeniul celuilalt, dupa cum amandoi intra in domeniul preotului. Un om care ar trebui sa ne cunoasca suficient, care ar trebui sa fie plasat "la mijloc", avand cateva elemente minime de pregatire diagnostica ar fi medicul de familie. El ne-ar putea orienta in prima instanta, urmand, probabil, sa ceara sfatul mai degraba al psihiatrului ori mai degraba al psihologului.

Daca voi vedea ca exista un orizont de asteptare, am sa dau unele orientari diagnostice generale spre una sau alta dintre directiile acestea doua.

Are regimul alimentar vreun loc in cadrul tratamentului depresiei ? Ar putea, uneori, avea. Mai ales in prevenirea ei, fiindca odata depresia declansata, regimul singur nu imi pare o masura suficienta de tratament. Printre primii medici din tara noastra care au observat o legatura intre regim si depresie a fost regretatul profesor timisorean Paunescu-Podeanu. Potrivit lui, o cauza (ori o corelatie) a depresiei ar fi ceea ce se numeste, cu un termen global, "toxine". Microbi intenstinali considerati banali, care fac parte din flora intenstinala obisnuita si foarte utila, ar fi capabili, daca se ajunge la o prezenta a lor in exces, sa secrete in cantitati prea mari aceste toxine. In linii mari, acesti microbi "de treaba" se impart in: "flora de fermentatie" si "flora de putrefactie". Mai ales cand predomina cei din a doua categorie, ajungandu-se la dismicrobism intenstinal, se poate sa apara depresie. Mai trebuie observat ca acelasi potential de actiune psihica pe care il au toxinele microbiene il au si subprodusi ai digestiei proteinelor. In mod normal si ideal, proteinele, lanturi imense de aminoacizi, ar trebui sa se digere pana la aminoacizi. In practica, insa, multe se digera partial, ajungandu-se, mai intai, la peptide (adica lanturi de amino-acizi mai scurte decat proteinele), iar din acestea la amine grele, care au in comun faptul ca sunt teribil de urat mirositoare (au si nume sugestive, precum cadaverina, putresceina). In special proteinele din carne duc la asemenea amine grele, cu potential toxic de a actiona asupra creierului in sensul depresiei.

Concluzia la tot acest excurs este ca, cel putin in anumite depresii, un regim cu excluderea completa a carnii ar putea fi util. In care cazuri ? Am avea elemente de predictie care sa sugereze ca un cutare caz de depresie ar beneficia de asemenea regim ? Acum stim raspunsul: in cazul in care depresia e asociata cu tulburari digestive, lucru care pare pura potriveala ochiului profan. Asocierea "depresie + simptome de colita" trebuie sa ne sune ca un clopotel in urechi.

In postari viitoare, daca exista interes: cum ne poate ajuta medicina traditionala in depresie.