[dobrin7m]

"56. Despre neosândirea altora

Scrieţi despre N.N. Ce fel de suflet mai are şi ea, că reuşeşte să-i umbrească prin
vorbele ei pe toţi şi pe toate!
Pe toate treptele există păcătoşi, şi milostivirea lui Dumnezeu îi acoperă, aşteptându-le
întoarcerea. Nu trebuie să generalizăm cazurile particulare, adică pe baza unui singur caz să
tragem concluzii despre caracterul unui om, şi pe baza unui singur om, despre o întreagă clasă
de oameni. Este timpul să nu-i mai daţi crezare, acoperind totul cu o glumă. Şi întotdeauna
ţineţi-vă de regula de a nu da crezare învinuirilor. Un stareţ bătrân, când a venit la el cineva şi
a început să-l vorbească de rău pe un altul, l-a întrebat: „De unde ştii asta?”. Acela i-a
răspuns: „Un om bun mi-a povestit”. „Ba nu, nu a fost un om bun - i-a răspuns bătrânul. Dacă
ar fi fost bun, n-ar fi vorbit de rău pe altul”. La fel trebuie să facem şi noi. Domnul să ne
izbăvească de vederea greşelilor altora, iar zvonurilor să nu le dăm crezare, şi sufletul ne va fi
curat. Dar cu păcatul osândirii ce ne vom face? Căci, de îndată ce osândirea faptelor altora se
împleteşte cu dispreţuirea lor, iar nu cu suferinţa frăţească pentru ei şi cu păstrarea cinstirii
pentru persoana lor - aceasta înseamnă osândire şi este un mare păcat! Luaţi aminte!" Sfantul Teofan Zavoratul - Invataturi si scrisori despre viata crestina