[cezar_ioan]

Moshule, Harul se revarsa in intreaga Creatie. Este pretutindeni.
Nu isi cauta pasarea cuib.... Pasarea aceasta cu care a fost comparat harul nu e chiar o pasarica neajutorata... E insasi manifestarea Dumnezeirii!
Nu are nevoie de curatenia omului pentru a se aseza, in sfarsit, undeva... Ba, dimpotriva, face ea curatenie acolo unde se azasa.

Cred ca in citatul oferit de Costel, pasarea apare acolo nu ca sa ne centram asupra ei, ci sa cugetam asupra noastra, asupra felului cum suntem si cum am fost chemati sa fim.
Despre noi vorbeste citatul, despre faptul ca suntem atat de putin dispusi la smerenie incat harul se retrage, se indeparteaza, desi nu dispare cu totul pentru totdeauna.
E vorba despre grosolania sufletului nostru, iar nu despre spaimele pasarii...

Fericirile ne vorbesc limpede despre cum putem incepe, inca de aici, sa fim in Imparatie. Nefiind asa cum arata Mantuitorul, fireste ca pasarea zboara. Desi vine mereu, neincetat... Dragostea Domnului pentru noi e nesfarsita.
Si totusi zboara. Pentru ca ne gaseste tot lipsiti de cainta, tot egoisti, tot lacomi, tot indragostiti de pacatele noastre, de patimi, de pamant si de moarte... Nu vrem sa fim cu ea, cu El. Vrem doar cu ale noastre, pe care le iubim mai mult decat pe El. Si, iata, nevoind sa ne oblige cu nimic, pasarea zboara... Ne respecta, ea, gingasa, insasi grosolania noastra..

Insa cel care este dispus sa renunte la toate bilutzele stralucitoare ale veacului acestuia, la toate amagirile, la toata mania, la tot egoismul, la toata nedreptatea... ei bine, acesta nu sparie pasarea si ea ramane cu el si el ramane cu ea. Isi sunt suficienti, unul altuia, mai intai.

Cred ca exista oameni care trec prin lume avind pentru totdeauna un astfel de soim pe umar...
Un neam al soimarestilor a fost mereu, pretutindeni in istoria lumii. Sunt crestinii din Fericiri. Sunt cetatenii Imparatiei lui Dumnezeu.