De obicei, cand nu avem un motiv evident pentru trecerea de la o stare afectiva la alta, alternanta starilor e semn de labilitate emotionala.
Aceasta labilitate afectiva, la randul ei, face parte din diverse sindroame (tulburari) sufletesti. Nu e usor de stabilit!
Dupa cum, in anumite situatii de viata (de pilda, dupa o pierdere, cand suntem in doliu, psihologic vorbind, si nu facem travaliul doliului, intrucat nu suntem asistati pentru aceasta / iar singuri nicidecum nu reusim) suntem foarte vulnerabili la stimuli, aparent, nesemnificativi.
Opinia mea, cu umilinta:
a) mai intai, o legatura mai stransa cu duhovnicul. Impartasirea simtamintelor, spovedanie amanuntita, slujbe, Maslu, post si rugaciune.
b) un eventual consult psihologic, deoarece psihoterapia este complementara lucrarii duhovnicesti. Secundara, desigur, insa in lumea de care avem parte cu totii, consilierea are rolul ei. Prin pogoramantul Domnului, pentru caderea lumii intregi de astazi...! Adeseori poate fi o forma de smerire, pur si simplu.... Ma iertati!
|