Mi-a fost scut si si m-a purtat in bratele Sale, impotriva oricarei logici si explicatii,ridicandu-ma cand eram cazut,legandu-mi ranile pe care mi-le provocam singur sau cand ma loveau altii,stanca cand esti singur prin lume si binecuvantare cand esti printre ai tai.M-a ajutat sa vad cand eram orb si mi-a ridicat capul si inima cand eram pe marginea prapastiei vietii.Au fost si clipe cand prin grija Sa m-a lasat singur pentru a cauta cu si mai multa dragoste drumul prin credinta, avand grija de ai mei cand eu nu eram langa ei.Toate aceste lucruri le-am simtit in sufletul meu intr-un mod care nu ma lasa sa ma indoiesc si nu stiu cum as putea in cuvinte sa-i spun ce simt.Nu am stiut niciodata de ce o asemenea dragoste pentru un asa pustiu,de ce sa chemi la viata pe cel ce iubeste moartea,de ce sa iubesti pe cel care,prin ceea ce face,nu vrea sa-l dea jos pe Hristos de pe cruce.Nu am stiut niciodata sa-i spun rugaciuni lungi si complicate si nici nu vreau,as vrea ca pana la finalul drumului meu sa pot o data,o singura data,sa-i multumesc din toata inima,indiferent ce va fi dupa,pentru tot,in cateva cuvinte simple.Poate nici nu va fi nevoie de cuvinte.