"La final vine prăjitura"
Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că știu că ceea ce au primit și au lucrat bun în viață se va prelungi în eternitate și chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viață foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aș avea o ultimă dorință: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriță.“
„O linguriță?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreți să fiți înmormântată cu o linguriță?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunți, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Și de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era așezată lingurița. Știți ce însemna aceasta?“
„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura și înghețata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârșit.
Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriță?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeți că am lingurița în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“
(Adaptare de Augustin Păunoiu după o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, colecția „Duhovnicul meu“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|