Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Cei care au intervenit, denaturandu-l, atacand Biserica (universala a lui Cristos) si deturnand discutia au fost coreligionarii dv. Iar noi, sau cel putin eu, nu pot lasa asemenea calomnii fara raspuns, cel putin in masura in care imi permite timpul. Ori de cate ori obrazul lui Cristos este atacat de adventisti, ortodocsi, atei ori calvini, trebuie sa ne straduim sa ne facem timp pentru o replica.
|
Si adventistii cred ca adevarul e la ei, si penticostalii, si musulmanii, etc., ar insemna ca niciun ortodox sa nu mai scrie nimic despre vreo religie sau cult (doar sa recunoasca faptul ca acolo e adevarul, in opinia reprezentantului acelui cult) pentru ca se supara cei din cultul respectiv si unii incep sa atace. Adica un fel de corectitudine politica sau relativism. ortodoxia fiind dreapta credinta noi spunem doar adevarul si avem chiar datoria sa spunem adevarul, mai ales ca sunt unele culte care pretind ca ar fi biserica si se substituie astfel adevaratei Biserici. La fel este si in cazul catolicismului, fiind doar o singura Biserica, noi stim ca aceasta e Biserica Ortodoxa, nu cunoastem o alta biserica.