Noi nu putem sti toate
Odată, un negustor bogat se întorcea acasă, după ce vânduse multă marfă, într-un iarmaroc. Avea, asadar, cu sine, o însemnată sumă de bani. Mergând cu căruta pe drum, se porni o ploaie mare. Negustorul, necăjit din această pricină, ridică glas de cârtire împotriva lui Dumnezeu, zicând:
- "La ce mai e bună si ploaia aceasta, Doamne?" Dar cum mergea asa, iată că se ivi în fata cărutei un bandit, care întinse pusca spre el, voind să-l omoare, ca, pe urmă, să-l jefuiască.
Negustorul rămase încremenit.
Hotul apăsă pe trăgaci, dar arma nu luă foc. Din pricina ploii, capsa si pulberea se udaseră.
Văzând aceasta, negustorul dădu bice cailor si luând-o la goană, scăpă de tâlhar.
După ce iesi din impas, se opri, se închină si zise:
- "Iartă-mă, Doamne, că n-am stiut ce zic. De nu era ploaia, tâlharul m-ar fi ucis."
Si de-atunci, negustorul acela nu mai cârtea niciodată.
|