View Single Post
  #39  
Vechi 08.02.2013, 01:17:26
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

Citat:
În prealabil postat de leonte Vezi mesajul

A doua panta de alunecare de la dreapta credinta, in discutia precedenta, a fost sugerearea faptului ca este interzis mireanului sa dezvolte o legatura directa cu Dumnezeu. De fapt intr-acolo tinteste atat Evanghelia cat si toata patristica ortodoxa; spre dezvoltarea unei legaturi directe si solide chiar cu Cel care dintru nefiinta ne-a zidit si cu chipul Sau cel Dumnezeiesc ne-a cinstit.

A treia problema pe care am criticat-o si am sa o tot critic, ori de cate ori se va ivi ocazia, este segregarea care se face intre monahi si fratii nostrii mireni. Fratele incepator, dupa ce i s-a turnat cu palnia in cap gandul ca monahii sunt pe jumatate sfinti si a fost silit de familie sa pupe mana preotului si calugarului, porneste la manastire gandind ca va deveni si el ca cei carora le-a pupat mana.

Daca noi, calugarii, am starui in a-i convinge pe oameni ca suntem cei mai pacatosi, nu doar sa o spunem ca sa ne dam smeriti, atunci si cei ce ar apuca-o pe cale monahala ar fi cei care au cu adevarat chemare. Eu insumi, in tineretile mele, cand am plecat de acasa, in ciuda conjuncturii in care ma regaseam, aveam ascuns in subconstient dorinta de o altfel de glorie si de slava; gloria duhovniceasca. Au urmat ani de chin si de tulburare; certuri cu fratii si cu parintii pe la strana; eu invidos pe unii, altii invidiosi pe mine sau tulburati de trufia mea... Faceam sute de matanii pe zi si purtandu-ma ca la "carte", dar intru nimic nu spoream. Am patimit multe, dar nu prentru ca eram un iubitor de nevointa, caci toata nevointa o faceam dintr-o ravna a mandriei; din dorinta de a arata atat celor de pe pamant, cat si Celor din ceruri, cat as fi eu de vrednic. Aproape toata nevointa mea calugareasca a fost o mare jerfa adusa mandriei. A fost nevoie de aproape 10 ani de la primul pas catre poarta unei manastiri, ca sa pricep ca nu litera legii si cantitatea nevointei sunt Calea, Adevarul si Viata. A fost nevoie sa fac multe nazbatii, sa amarasc multe inimi si sa dezamagesc multe cugete, ca sa pricep Mesajul si scopul Jerfei de pe Golgota. Si toate acestea si multe altele mai urate si mai rele decat acestea avutu-si-au radacinile intr-un entuziasm aproape inocent, neconstientizat atunci. Cel al goanei dupa glorie pe motiv duhovnicesc.

Nu exista oameni sub soare care sa fi fost mai aproape de adevar decat sfintii parinti ai ortodoxiei. Dar oameni mai departati de Dumnezeu si mai lucratori de rele, decat cei mai multi dintre fratii ortocsi nu am cunoscut. Ortodoxia reuneste un cumul al extremelor: cei mai mari sfinti cu cei mai indaratnici oameni. Invatatura sfintilor parinti si a sfintei scripturi, marturiseste Adevarul, iar mostenirea ortodoxa le are din belsug pe amandoua. Dar nu e sufient sa ai o biblioteca de 5*** ca sa te fi lepadat de patimi. A citi despre cei ce-si plangeau pacatele sau a predica despre ei, nu e tot una cu a-ti plange tu singur pacatele.

Ratiunea este puterea mintii de a opera cu palpabilul, dar pentru aceasta ratiune fireasca, Jerfa de pe Golgota este nebunie, este de neinteles. Pentru a patrunde aceasta taina, ratiunea trebuie sa paseasca spre o noua dimensiune a cunoasterii, adica suprafirescul sau firea ce innoita. Aceasta nu e tot una cu despatimirea, dar e o etapa foarte apropiata a despatimirii. Si nu e greu de loc a fi dobandita. Aici ma tulbura o alta idee care circula printre monahi si mai ales mi-e mila de saracii mireni care sunt dezarmati cu totul din pricina ei. Ca "e foaaarte greu sa sporesti duhovniceste! Nici sa nu-ti inchipui ca vei reusi vreodata! Se chinuie ei calugarii si abia cate unul daca izbuteste ceva." Dar cum sa fie greu cand ai atatea puteri ca ajutor. Pe langa darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu, avem sprijinitorii cei din ceruri, rugatorii neobositi. Astfel de zvonuri, cum ca e de la greu spre imposibil, retoricile acelea fatarnice si dezarmante "eh! Dar cine poate asa cum puteau Antonie, Pahomie, Arsenie...?" aceastea sunt menite sa departeze pe om de lucrarea cea buna; sa deznadajduiasca omul. Caci izvorasc din inimile patimase ale celor ce, pentru a nu se confrunta cu mustrarea constiintei, isi generalizeaza pornirile patimase si ii socotesc, pe toti, asemeni lor. Paziti-va de astfel de oameni!
Primele sfaturi primite de la duhovnicul meu au fost: vorbiti cu Dumnezeu, neincetat, rugati-va Lui. Si l-am intrebat: cum parinte, eu cu atatea pacate, ultima amarata? da, dvs, vorbiti cu Dumnezeu , cereti-I iertare, mila, daruiti-I toate gandurile dvs, ca mare bucurie este in ceruri cand un pacatos se pocaieste.

Legat de aspectul monahii si mirenii cred ca problema pleaca , la cei care gandesc asa cum ati semnalat, deci pleaca dintr-un start gresit pe calea intelegerii credintei. Se prea poate eu sa nu fi intampinat dificultati in acest sens poate si prin faptul ca legatura mea cu Sfantul Munte a existat, Sfantul Munte facand minunea cu mine si deci si invatatura a fost oarecum corecta. Eu stiu ca monahii sunt si pacatosi, insa simt ca trebuie sa imi vad de pacatele mele si ca adevarata cale nu este ravnirea la pozitii duhovnicesti inalte din mandrie ci de fapt este despatimirea, dezradacinarea pacatelor, curatarea sufletului.
De fapt totul se rezuma la ascultare, curatarea sufletului prin nevointa si dorinta de a deveni ca mormantul dupa cum spunea Sf. Macarie Egipteanul, laudele sa nu te atinga, ocarile sa nu te tulbure. Nu e de mirare ca prima carte pe care m-a pus sa citesc duhovnicul a fost Sf. Macarie Egipteanul. De folos este de asemenea sa invatam de la Sfintii Parinti sa ne ferim de mandrie, iar cand vin ganduri de mandrie si slava desarta sa stim ce sa facem sa scapam de ele. Aici iata ce rol important are duhovnicul. deci cei fara duhovnic niciodata nu vor putea spori duhovniceste singuri.

Da , nu e suficient sa citesti, dupa cum bine spunea Sf. Ioan Gura de Aur: "nu avem nici un folos daca dogmele ne sunt drepte, daca viata ne este stricata; si iarasi nici nu putem castiga ceva de folos pentru mantuirea noastra daca avem viata curata dar nu tinem seama de dogme. Se cuvine dar sa ne impodobim cu amandoua, si cu invataturi drepte si cu viata curata, daca vrem sa scapam de iad si sa dobandim Imparatia."

Trebuie sa luam aminte la noi insine, la inlauntrul nostru. Cu timpul vom invata sa facem distinctia intre pacatele cu gandul , care izvorasc din mintea noastra si pacatele din fire, ce pleaca din inima ca ceva instinctiv. De cate ori, daca ne analizam facem cate un pacat cu o viteza uimitoare, din inima pornit, fara sa apuci sa mai gandesti. Noi oamenii spunem: m-a luat gura pe dinainte, nu am gandit, etc.
Cert este ca trebuie sa ne cunoastem pe noi insine, sa instituim paza mintii si sa aplicam toate invataturile ce le citim de la Sfintii Parinti. Si in acelasi timp rugaciunea continua la Dumnezeu, pe langa rugaciunea obisnuita de dimineata, de seara, acatiste, etc.
Are loc o schimbare a mintii, si treptat a sufletului. Mintea se obisnuieste sa gandeasca doar la Dumnezeu si la Cuvantul lui Dumnezeu. Mintea strabate pasaje din Biblie, pune intrebari si Dumnezeu prin Duhul Sfant iti raspunde. O continua convorbire cu Dumnezeu.

Despre iubirea lui Dumnezeu pentru pacatosi. Nu iti dai seama cat este de mare decat atunci cand dupa o cadere mai lunga sau mai scurta te intorci spasit la Dumnezeu si Il simti cum te primeste, Iti primeste pocainta cea noua. Si atunci iti dai seama cat de multa iubire are Dumnezeu pentru oameni deci si pentru tine sarmanul.

legat de cat e de greu sa sporesti duhovniceste. asa am crezut si eu la inceput. Mereu spuneam parintelui, nu se poate noi mirenii e aproape imposibil. Acesta imi spunea: nu, gresiti, e la fel, nu e deosebire intre curatirea sufleteasca a monahilor si cea a mirenilor. doar se traieste in locuri diferite, dar lucrarea e aceeasi. Pana cand intr-una din zile fiind la Manastirea Ormilia, maica stareta a intrebat pe sotul meu: care este numele tau? si el a raspuns, nu am nume de sfant. Atunci ea a zis: nu e nimic, nu te necaji, fii tu sfant si numele tau va fi de sfant. Cuvintele acestea mi-au ramas in urechi si astazi, asadar toti suntem chemati la desavarsire, absolut toti indiferent unde suntem si ce suntem monahi sau mireni.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Reply With Quote