Placerea este o traire afectiva primara, simpla, elementara. este comuna omului si animalelor. As incadra-o la componenta "trup", in sensul trairilor sufletesti legate strict de satisfacerea trebuintelor primare, bazale.
Bucuria, insa, e deja (cel putin) o emotie, presupune participare intelectuala si implicarea unor intregi laturi ale personalitatii.
Iar bucuria duhovniceasca este inca mult mai mult, un sentiment mai intai, implica evlavie, credinta, practica, duhul umilit, curatia inimii si, desigur, harul lui Dumnezeu lucrator in om.
P.S. Placereea resimtita ca fapt estetic (in receptarea artistica) este de fapt un simtamant mai complex si rafinat. Nu e propriu-zis placere, cat complex de emotii innobilate de cultura, de gustul estetic, de multe... Este o rezonanta a intregii personalitati, o vibratie cu atat mai nuantata cu cat personalitatea receptorului (activ! co-creator al) actului artistic este mai bogata, mai nuantata... Este nefiresc, cred, sa numim aceasta rezonanta cu termenul de placere. Se apropie, mai degraba, de bucurie - o sarbatoare a duhului omului care isi depaseste trivialitatea.... Ma refer indeosebi la intalnirea cu capodoperele.
Last edited by cezar_ioan; 08.02.2013 at 11:42:32.
|