"Filosofia este cea mai mare arta, zice Platon. Termenul grec intrebuintat aici pentru a exprima ideea de arta este ( mousichi ) care arata lucrul Muzelor, inspiratoare ale operelor de arta, dar el arata mai ales ca filosofia este cea mai mare dintre arte, prin intelesul special pe care cuvantul ( mousichi ) l-a primit inca din vremea clasicismului elen, acela de muzica. Filosofia este deci cea mai inalta muzica pe care a creat-o si a intonat-o mintea omeneasca. Numai prin acordurile si armoniile acestei muzici a filosofiei, inteleptii lui Platon se puteau ridica pana la cel mai inalt cerc al sferelor ceresti, unde erau invredniciti de epopeea divina a sublimelor idei si unde se desfatau cu inefabila muzica a sferelor, muzica universala, cosmica.
Calificativul de frumos este pe deplin meritat de filosofia greaca. Punand si tratand cu eleganta si profunzime marile probleme ale vietii si spiritului omenesc, ale universului si ale scopului nostru, filosofia elena a dat adesea raspunsuri temeinice si de o rara frumusete. Frumosul era, de altfel, una din arterele puternice ale geniului grec. Frumusetea gandirii e una din acele minunate cuceriri care-l apropie pe om de Dumnezeu si-l imortalizeaza. Drumul pana la revelatia frumosului e adesea dureros si amarnic, dar rasplateste din belsug pe ostenitor.
Se poate spune acelasi lucru despre gandirea crestina?
Gandirea Sfintilor Parinti hlamida imperiala a gratiei si a frumosului? Ritmul si armonia orchestreaza elementele constitutive ale gandirii patristice? Inainte de a raspunde acestor intrebari, se cuvine lamurita o problema care, pusa si sustinuta de anumiti ganditori din antichitate si pana azi, continua sa intretina o atmosfera de suspiciune in jurul gandirii crestine. Celsus, Prophyriu, Iulian Apostatul, mult neoplatonici, o seama de oameni ai Renasterii si unii moderni, dintre care mentionez pe invatatul francez Emile Brehier, au tagaduit si tagaduiesc gandirii crestine patristice rangul de filosofie. Faptul se explica, pe deoparte, prin dispretul unora dintre acesti ganditori fata de invatatura crestina, pe de alta parte, prin necredinta altora dintre ei. Gandirea crestina nu opereaza totdeauna cu aceleasi categorii logice ca filosofia profana, nu accepta decat partial solutiile aceseia si nu se complace in atitudini oscilatorii. Gandirea patristica e in primul rand o opera a harului si a credintei. Ea nu porneste de la puncete necunoscute, nu bajbaie si nu se agata de solutii efemere. Ea tasneste din certitudinile nezdruncinate ale credintei. Dar, pentru aceasta, gandirea patristica nu e mai putin o filosofie. Avand in tematica sa uriasa sa dezbata obiective ca Dumnezeu, Logosul, lumea, si omul, cu o logica si o metoda intru nimic inferioare gandirii profane, gandirea crestina reprezinta o filosofie, "adevarata filosofie", cum spun Sfintii Parinti, de orizont, proportii si adancimi necunoscute pana azi. Gandirea patristica nu ocoleste si nu condamna ratiunea, dimpotriva, o cultiva si o foloseste pana in ultimele ei consecinte. Dar aceasta ratiune nu este ratiunea incerta a filosofiei profane, ci ratiunea sanctificata prin har si credinta, capabila sa indrepte, sa amelioreze si sa adanceasca fortele ratiunii profane.
Sfintii Parinti sunt de acord ca gandirea crestina este o filosofie, o filosofie mult superioara celei profane, "filosofia noastra", sau "filosofia despre Dumnezeu", asa cum o numesc ganditorii patristici. Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, dupa ce-si povesteste odiseea neastamparului sau intelectual prin toate sistemele de filosofie greaca si ancoreaza, in fine, in Academia gandirii crestine, unde gaseste liman framantarilor sale si unde se converteste, face aceasta declaratie caracterisitica: "Astfel, si din aceasta pricina (a convertirii la Hristos) am ajuns eu filosof". Deci, nu diferitele sisteme de gandire greaca in care Iustin nu gasise apa vie a impacarii mintii, ci invatatura crestina era adevarata filosofie. Clement Alexandrinul era suspectat ca acorda un interes prea mare filosofiei grecesti si incerca sa prezinte doctrina crestina ca pe o culme a filosofiei, a gnozei, cum zice el. Atunci el se intreaba daca filosofia e opera lui Dumnezeu si utilizarea ei rezonabila nu poate fi decat folositoare. Daca mintea si celelalte daruri cu care opereaza filosofia vin de la Dumnezeu, poate fi filosofia un lucru rau?
Sfantul Ioan Damaschin are cuvinte inaripate pentru valoarea si frumusetea actului de cunoastere: "Nimic nu-I mai pretios" - zice el - decat cunoasterea; cunoasterea este lumina sufletului rational. Contrariul ei, ignoranta, este intuneric. Dupa cum lipsa luminii este intuneric, tot asa si lipsa cunoasterii inseamna intunericul ratiunii. Ignoranta este nota fiintelor lipsite de ratiune"... Sfantul Grigorie de Nazianz isi face o placere si o onoare rara de a fi studiat filosofia si de a fi el insusi filosof. In proza si in versurile lui curge ca o lava incandescenta toata tematica filosofica a vremii sale. Lui Iulian Apostatul care interzicerea crestinilor participarea la cultura greaca, el ii replica printr-o interesanta teorie a culturii crestine, capabila sa zideasca sisteme mai durabile decat cele ale filosofiei profane. Grigorie de Nazianz are o idee asa de frumoasa despre inaltimea filosofiei crestine, incat primul din cele cinci Discursuri teologice ale lui trateaza exclusiv despre conditiile prealabile de pregatire ale celui ce se dea exercitiului divinei filosofii. Filosofia este, dupa Sfantul Grigorie, un oficiu sacru, o cantare inaltata lui Dumnezeu. "A filosofa despre Dumnezeu", zice el, "nu poate face nici oricine si nici nu inseamna a vorbi despre orice. Faptul nu e usor si nu intra in sfera celor ce se tarasc pe pamant. Voi adauga ca divina filosofie nu poate fi tratata nici in orice moment, nici in fata oricui, nici nu poate fi vorbi despre toate, ci numai in anumite momente, numai in fata anumitor oameni si numai intr-o anumita masura". Cine sunt dar privilegiatii care se pot bucura de filosofia crestina? Numai cei alesi, cei dedati speculatiei si mai ales cei curati la suflet si la trup sau care sunt acum pe punctul de a se curati. Atingerea dintre pur si impur este primejdioasa ca aceea dintre ochiul bolnav si raza solara."
Daca aveti rabdare si doriti sa cititi intreg articolul , va invit cu drag sa-l accesati aici :
http://www.crestinortodox.ro/editori...ice-70079.html