Cativa ani in urma am trecut printr-un sat de rromi, insotit de un prieten care locuia in zona. Nu retin numele satului, e prin Oltenia...
M-a frapat teribil faptul ca acel sat parea un land de castele! Toate casele erau adevarate turnulete, aratau ca desprinse din albumele medievale...
Si, ca sa fie inca mai teribil, la poarta cel putin un Mertan...
M-a linistit prietenul meu, spunindu-mi ca ei dorm in acele castele tot ca-n satra: pe pamant galben, pe jos. Saracie lucie si mizerie cat cuprinde. Ca-si baga in casa si calul...
Mult m-am mirat, mult am fost intristat, nu stiu de ce....
Si ma gandesc daca nu sunt si eu tot asa: pe afara voi f avind castel cu turnuri si mertanuri (diplome si altele asemenea, tot zadarnicii), iar in casa sufletului meu... sarac lipit. Cineva doarme pe jos, gol si infometat...
Sa nu-i deplangem, iata, pe convivii nostri. Ne-or fi oglinda buna, in alt plan, unde ne doare pe noi...
Last edited by cezar_ioan; 09.02.2013 at 21:19:38.
|