"Tot la aceste observații generale trebuie să menționăm și faptul că descoperirea dumnezeiească și cunoașterea omenească fac parte din același proces de întâlnire și stabilire a comuniunii noastre cu Dumnezeu, numai că prima pornește de la Dumnezeu și vine spre om, iar a doua reprezintă efortul și îndreptarea omului spre Dumnezeu. Deci e vorba de deschiderea persoanelor una spre alta, a iubirii lor. De aceea este absolut normal ca, ceea ce vom numi noi căi ale descoperirii dumnezeiești să fie în același timp și căi ale cunoașterii lui Dumnezeu de către om. Și una și alta presupun și implică un efort și o curăție duhovnicească a omului, precum și răspunsul afirmativ la chemarea sau, putem spune chiar, provocarea lui Dumnezeu. Totuși, din cauza că Revelația și Teognosia (cunoașterea lui Dumnezeu) sunt capitole destul de vaste, le vom dezvolta pe rând, în capitole separate. Trebuie însă ca tot timpul să ținem cont de lăgătura dintre ele." din articolul mentionat
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|