Icoana Nascatoarei-de-Dumnezeu de la Malevi
Undeva în zona Peloponezului, mai sus de Tripoli, se află Mănăstirea Malevi, de maici, foarte frumoasă, care are o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, zugrăvită de Sfântul Apostol Luca. Această icoană este izvorâtoare de mir și face foarte multe minuni.
În anul 1964, cu douăzeci de zile înainte de a începe să izvorască mir, a ieșit o mireasmă foarte puternică, încât s-a umplut toată zona mănăstirii. Maicile erau oarecum înspăimântate, neștiind la ce să se aștepte. Pe 17 aprilie, în Vinerea Acatistului, au apărut primele picături de mir. Au fost văzute de Maica Theonimfi și de închinătorii care se aflau în biserică, iar Duminica, după Vecernie, a început să curgă mirul din belșug. Ieșea pe gura Maicii Domnului care se deschidea și se închidea. Când o deschidea, curgea ca de la robinet, iar când o închidea, se oprea. Mirul trecea prin geamul icoanei ca și cum nu ar fi existat. Suportul icoanei se umpluse de mir, care era de culoarea cerului, un albastru deschis, dar mireasma era mereu aceeași. În ziua următoare au apărut din nou picături, care se prelingeau în jos, pe geam, și aveau culoarea diamantului. Apoi a început să curgă de mai multe ori pe zi și culoarea era ca aurul, după cum este și astăzi, fără să-și mai schimbe culoarea. Curgea foarte mult mir, încât maicile au adunat o jumătate de borcan și l-au închis bine, dar a doua zi nu se mai afla nimic în borcan. Uneori curgea așa mult că ajungea jos și se prelingea pe marmură. Maicile puneau vată și-l adunau, apoi îl împărțeau la credincioși. Lumea venea din ce în ce mai mult.
A venit și poliția, a scos lumea afară, au încuiat biserica și au rămas numai ei înăuntru. Când au ieșit, unul din polițai povestea că, pe când ștergea icoana, Maica Domnului a aruncat mir pe fața lui. Atunci el a zis: „Cred, Preasfânta mea!”.
Au venit și de la Mitropolie, au scos icoana din ramă, au șters-o și s-au încredințat și ei de minune.
Mirul curge până în ziua de azi, dar nu tot timpul, iar maicile îl adună cu vată și-l împart la credincioși.
S-au făcut și se fac minuni în toată lumea. S-au vindecat oameni de toate bolile, la care medicii nu mai acordau nici o șansă.
Povestea o călugăriță că, odată, a simțit prezența Maicii Domnului în mănăstire timp de cincisprezece zile. O simțea atât de aproape, de parcă ar fi putut să o atingă. Altădată, pe când s-a întins pe pat să se odihnească, fiind foarte obosită, a auzit un glas zicându-i: „Ridică-te”, și a simțit mireasma mirului atât de puternică, încât a pătruns în interiorul ei. Atunci ea a răspuns: „Sunt foarte obosită!”. Așa s-a întâmplat și a doua oară, iar a treia oară a simțit o mână nevăzută care a apucat-o și a aruncat-o în mijlocul camerei, pe podea. Atunci s-a ridicat și s-a dus la maica ce avea cheile bisericii și i-a zis: „Mergem la Maica Domnului!”. „Nu-mi miroase a mir”, a răspuns aceea, dar a insistat și i-a zis că „este porunca Maicii Domnului”. S-au dus la biserică și ce să vadă: mirul curgea așa de mult că ajunsese pe podea, apoi au întors suportul cu icoana și mirul țâșnea așa de tare că ajungea până pe perete și se prelingea în jos. Tot mirul a fost adunat cu vată.
Aceeași maică povestea că odată a simțit că o urmărește diavolul și, intrând în chilie, s-a așezat pe pat, iar diavolul s-a așezat alături de ea. Atunci a auzit vocea Maicii Domnului venind dinspre biserică, zicându-i: „Fă-ți rugăciune, că te urmărește duhul necurat!”. Atunci s-a sculat și a început să se roage, făcându-și semnul crucii, iar diavolul s-a ridicat și el de pe pat, i-a apucat mâna și a lovit-o peste obraz, făcându-se nevăzut. După ce a adormit a văzut un tânăr strălucitor care i-a zis: „Născătoarea de Dumnezeu locuiește aici!”.
Altădată a apărut pe icoană mirul sub forme de litere și scria: IC XPOC, adică Iisus Hristos, după cum este scris pe schimă.
Mirul a apărut în mai multe chipuri: sub formă de tron, de biserică, de parcă ar fi fost pictat de o mână omenească. Un meseriaș văzând această minune s-a speriat și a devenit un om credincios.
Odată, o maică ce era paraclisieră, s-a dus mai repede să deschidă biserica. Fiind încă noapte, a văzut ușa întredeschisă și înăuntru lumină multă și o maică umblând prin biserică. S-a în-tors la chilie, socotind că a deschis cealaltă paraclisieră, căci erau două. Când a ajuns la chilie, a găsit-o pe cealaltă maică dormind. A trezit-o și apoi s-au dus împreună la biserică găsind ușa încuiată, iar în biserică întuneric. A venit și un creștin care dormise în mănăstire și le-a întrebat pe maici dacă acum deschid biserica, zicând că el s-a trezit puțin mai devreme și a văzut lumină multă în biserică și a auzit cântări foarte frumoase și se gândise că poate au început maicile slujba fără să fi auzit el când s-a tras clopotul.
*
Într-o zi, două maici se aflau la robinetul din spatele sfântului altar și se spălau pe mâini. Privind în vale, au văzut o maică urcând treptele. Se gândeau că poate o fi maica Agnia. Între timp, maica ajunsese aproape de ele și le-a privit. Au văzut că fața îi strălucea. După ce le-a privit câteva clipe, s-a făcut nevăzută. Văzând aceasta, maicile s-au speriat și au fugit la chilie. De atunci nu au mai îndrăznit să se spele la robinetul respectiv.
*
Un închinător pe nume Athanasios, fiind bolnav, tocmai coborâse din autocar și a văzut o preafrumoasă monahie care s-a apropiat de el cu blândețe și i-a zis: „Nu-ți fie frică! Te vei face bine!”. După aceea, s-a făcut nevăzută și, într-adevăr, minunea s-a făcut în clipa aceea, că s-a vindecat de boala care suferea.
*
Un autocar care venea spre mănăstire în timpul nopții a rătăcit drumul și a apucat-o pe un drum prăpăstios. La un moment dat, li s-a arătat o monahie în mijlocul drumului și i-a oprit, zicându-le: „Întoarceți-vă înapoi, că nu este acesta drumul”. Și arătându-le pe unde să meargă, s-a făcut nevăzută, iar autocarul s-a umplut de mireasma mirului. În clipa în care au ajuns la mănăstire și au văzut icoana de deasupra porții, au recunoscut în ea pe monahia care li se arătase pe drum.
*
Un alt închinător, pe nume Apostolos, a venit cu un autocar de închinători și au fost cazați la arhondaricul mănăstirii, care se află la o mică distanță de mănăstire. În timpul nopții, a fost trezit de mireasma puternică a mirului. Ridicându-se din pat, a ieșit afară și s-a apropiat de poarta mănăstirii. Pe treptele de la intrare vede o monahie înaltă și frumoasă, și cum bătea vântul, îi mișca năframa și hainele. „Cine este acolo?”, a întrebat Apostolos de câteva ori, dar nu a primit nici un răspuns. Afară era ca ziua și o lumină puternică învăluia tot așezământul, cu toate că era ora două noaptea. În cele din urmă, a înțeles că nu era o monahie, ci Împărăteasa cerului. A încercat de câteva ori să se apropie de ea, dar mireasma mirului devenea așa de puternică încât îl îneca și se întorcea. S-a întors până la colțul mănăstirii, a făcut trei metanii mari, apoi s-a dus la cameră, slăvind pe Preasfânta Stăpână.
(Extrase din cartea Monahului Pimen Vlad – “Povestiri duhovnicești”)