Citat:
În prealabil postat de Patrie si Credinta
daca modernistii ar sustine numai asta, ar fii bine, pt cetatenii proslavnici ai planetei ar fii chiar foarte bine. In viata reala insa....
|
N-am mai insistat și pe celelalte revendicări la care am făcut aluzie utilizând expresia "printre altele". Ca ortodox, mă interesează în primul rând tentativele de dezgheț ecleziologic care pot însemna un prim pas pentru schimbarea la față a Apusului în sensul unei recuperări treptate a propriei ortodoxii, abandonată cu pași mici începând cu secolele VII-VIII ale primului mileniu, apoi repudiată sistematic după Schismă.
Însă e foarte întemeiată temerea că străpungerea zidului ideologic al Vaticanului poate avea și consecințe grave. Mă refer aici la agiornamentele liturgice cu iz protestant și neoprotestant, precum și la suportul lor teoretic relativizant până la disoluție. Lumea catolică nu este nici pe departe atât de unitară cum încearcă să o prezinte marketingul vaticanez. În momentul de față ea conține orientări care și-au pierdut numitorul comun, de la new age, liberalism sexual extrem și pietisme ultracarismatice, până la cercuri filoisihaste și curente filozofice care refac joncțiunea cu mentalitatea patristică.