View Single Post
  #7  
Vechi 17.02.2013, 14:11:57
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

"De asemenea, “importanța și rolul episcopilor în cadrul bisericii romano-catolice nu este decât aceea de simplă reprezentare a puterii papale, căreia i se supun și episcopii înșiși, la fel ca și simplii credincioși”. În ecleziologia papistașă se afirmă în esență că: “puterea apostolică s-a pierdut odată cu Apostolii și nu a fost transmisă episcopilor ce i-au urmat lor. Numai puterea papală a lui Petru, sub care se aflau toți ceilalți, s-a transmis succesorilor lui Petru, adică Papilor” . Chiar și Sinoadele Ecumenice au valoarea pe care le-o îngăduie Papa Romei, deoarece “nu sunt și nici nu pot fi altceva decât congrese ale creștinismului, convocate sub autoritatea, puterea și prezidiul Papei”. Dacă Papa iese din sala de congres spunând: “Nu mă mai aflu aici”, în acea clipă Sinodul Ecumenic încetează să mai aibă valabilitate. “Prevederile Sinodului, de asemenea, nu au nici o valoare dacă nu sunt consimțite și validate de Papă, care le va și impune, prin natura autorității sale, credincioșilor” .

Din această perspectivă, “Biserica” papistașă afirmă că toate Bisericile Răsăritului sunt în dezacord [cu Papa] și prezintă lipsuri, așadar prin iconomie ne primesc papistașii în comuniune, și, desigur, tot prin iconomie ne acceptă ca Biserici surori, întrucât “Biserica” papistașă se consideră pe sine Biserica-Mamă, iar pe noi ne consideră Biserici-Fiice."
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Reply With Quote