1. Esti ridicol. Am lucrat în cea mai importanta institutie de arhitectura din România si sarcinile mele erau legate de fondul de publicatii, pe care l-am studiat intens.
Scopul e ridicarea catedralei într-o forma adecvata si nu o sa se înceapa aplicarea unui proiect imperfect numai fiindca asa a participat la concurs.
2. Scorneala ca istoria a fost mistificata. N-a fost mistificat nimic, mistificarile au început abia cu acesti bursisti sorosisti (gen Colegiul Noua Europa) care din spirit slugarnic considera ca trebuie sa minimalizeze ce e românesc.
Nu am pretentii de la tine fiindca m-am convins cât poti, dar o spun pentru ceilalti: daca exista ceva mistificat, acel lucru va fi corectat atunci când se va identifica ce e fals. A face ygomot despre marea mistificare, cum face si Mirean, e un nou politrucism voluntar, cum faceau si comunistii când au luat puterea.
3. Te-am trimis la periodice ca exemplu de lucrari stiintifice riguroase.
Ciorovaiala asta pe care o faci nici nu e despre topic. De acum nu-ti mai raspund.
|