E normal sa-l iubim pe aproapele nostru.
Este normal sa uram pacatul.
Este normal sa-l si atentionam pe cel care greseste, din iubire.
Este normal sa ne protejam noi insine de pacat sau de erezie indepartandu-ne de cei care staruie in pacat sau in erezie.

Noi, ortodocsii, trebuie sa avem mare grija sa ramanem uniti in invatatura ortodoxa, nu sa comentam favorabil ori sa acceptam tacit practici si invataturi neortodoxe din dorinta de a nu-i supara pe sectari, pe protestanti ori pe catolici.

Exista o delimitare clara. Cu un sectant, protestant ori catolic putem discuta despre orice, dar nu despre rugaciuni in comun si nici despre relativizarea dogmelor noastre ortodoxe. Daca ii vedem interesati de Ortodoxie, ii ajutam. E normal sa dorim mantuirea tuturor. Dar nu e normal sa dorim pierzarea ortodocsilor!

Cui i-ar folosi o credinta supeficiala si nelucratoare? Stapanii lumii ar fi supeincantati de asa ceva! Cine se inchina in Duh si adevar, are o putere mare care nu poate fi monitorizata! De ce sa aiba acces oamenii simpli la o asemenea putere? Nu e mai comod ca, in numele unei iubiri destrabalate din start, sa fie atrasa lumea spre prapastia pierzarii?

De ce sa alerge lumea la Dumnezeu sa-i ajute? Nu e mai profitabil sa alerge la specialistii acestei lumi?

Cu totii avem de pierdut daca nu avem grija de suflet si nu cautam calea ingusta care ne duce la Hristos.

Rataciriele sectare raman rataciri oricat le-ai drege. N-avem cum sa le iubim. In schimb, exista oameni cu suflet mare peste tot in lume, indiferent de religie si nu e corect sa uram pe nimeni.