Citat:
În prealabil postat de catalin2
Sa dam ascultare orbeste ierarhilor nu e o pozitie tocmai ortodoxa, e mai mult de la catolici. Cand un preot sau ierarh greseste din punct de vedere dogmatic nu e deloc bine sa facem acelasi lucru, ba chiar trebuie sa atragem atentia.
|
E adevărat că ascultarea necondiționată de ierarh este o atitudine cultivată de catolici, dar la extrema cealaltă pândește pericolul protestantismului. Poporul poate să-și exprime nedumerirea, să pună întrebări, să ceară explicații, nu să se revolte din senin sau să-și aroge competențe dogmatice până la nivelul anatemizării propriului cler. Pe partea cealaltă, ierarhii au obligația morală să dea seama de inițiativele și gesturile lor, nu să le impună cu bâta autorității canonice. Mi se par la fel de abjecte atât trasul de barbă al ierarhilor în probleme de diplomație eclezială, cât și relaționarea cu poporul credincios prin intermediul comunicatelor de presă.
Citat:
Intotdeauna credinciosii au pastrat dreapta credinta tocmai din aceasta cauza, pentru ca majoritatea ereziilor au pornit de la teologi si ierarhi.
|
Și tot teologii și ierahii le-au domolit și lămurit, iar credincioșii au primit, în final, ce-au hotărât ei. Dacă vorbim de ereziile din spațiul bizantin, un cuvânt greu de spus l-au avut împărații, un subiect foarte delicat în istoria Bisericii.