Sunt bolnava de la nastere si am avut multe incercari si deznadejde din cauza asta. Am 25 de ani si vreau sa muncesc pentru mine si familie. In jurul meu, oamenii de varsta mea, vor asa de multe lucruri de la viata:cariera, bani multi, sot/sotie, copii, distractie, calatorii, masina, casa, admiratie, frumusete etc. Eu vreau doar sa-mi castig painea si sa-mi folosesc timpul liber facand bine in jurul meu. Incerc sa gasesc putere sa continui, sa am rabdare dar sufar ca sunt o povara si familia si prietenii mei sufera impreuna cu mine. La inceput (poate acum 4-2 ani) m-au schimbat in bine incercarile, jignirile oamenilor si umilintele mi-au redus din mandrie dar acum ce rost mai au? In ultimele luni m-am analizat mereu, am incercat sa ajung la tot raul din mine, sa renunt la orice fel de invidie, sa nu mai judec pe altii. Am pus totul inaintea lui Dumnezeu si L-am rugat sa ma ierte si ajute sa ma schimb. Dar trebuie ca mai am ceva acolo rau care trebuie curatat de nu ma miluieste. Pe zi ce trece sunt mai lipsita de putere si ma consuma psihic neputinta fizica, imi fac rau mie si celorlalti fara sa vreau. Sunt o ramasita de om, numai daca m-ati vedea ati intelege ce spun. Sunt o ramasita de om, ma consider inferioara celorlalti. Pentru ce sa ma mangaie Toiagul si nuiaua Lui?
|