[cristiboss56]

Pentru Sfantul Isaac lacrimile sunt rodul si expresia rugaciunii, inceputul renasterii duhovnicesti si semnul cercetarii harului Duhului Sfant: "Cand incepe harul sa-ti deschida ochii pentru a simti cu adevarat vederea lucrurilor, indata incep ochii tai sa verse siroaie de lacrimi incat de multe ori iti spala si obrajii tai cu multimea lor". Exista un har sau un dar al lacrimilor, legat de fericirea a doua (Matei 5, 4) o faptuire sau lucrare ascunsa a monahului: "toti sfintii au plecat plangand din viata aceasta. Si daca sfintii plangeau si ochii lor erau plini pururea de lacrimi, pana ce plecau din viata aceasta, cine nu va plange? Mangaierea calugarului se naste din plans". Lacrimile scot inima din impietrire si patimi, deschizand-o harului milei lui Dumnezeu. Lacrimile sunt sudorile mintii si inimii sufletului-mireasa, in cautarea indurerata si chiar insangerata a Mirelui-Hristos. Sunt lacrimi de durere, care usuca trapul si ard, si lacrimi de bucurie si iubire, care infrumuseteaza fata trupului si curg nesilit de la sine, pana cand "Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii rugatorilor" (cf. Apoc. 21, 4). Scopul rugaciunii obisnuite, de cerere, multumire si lauda, este "rugaciunea curata" neincetata, ca stare sau atitudine rugatoare in care are loc contemplarea sau vederea, numindu-se rugaciune duhovniceasca, cand sufletul este coplesit de lucrarea Sfantului Duh. Dar "numai unul din zeci de mii de oameni se invredniceste de ea, caci este o taina a starii vietii viitoare", cand cuvintele si gandurile tac si mintea contempla in tacere; e ceasul vesnic al inchinarii in duh si adevar (Ioan 4, 23-24), care incepe fara sa se mai sfarseasca.
Legat de rugaciune, Sfantul Isaac ne prezinta tacerea si linistea ca sinonime, componente si nuante ale acesteia. Vietuirea in liniste si tacere pregateste si desavarseste rugaciunea. Sfantul Isaac exemplifica prin Ava Arsenie, a carui tacere a ajuns pilduitoare. "Linistea este o fapta ingereasca", e inceputul curatirii sufletului (dupa Sfantul Vasile cel Mare, citat de Sfantul Isaac), este potolirea furtunilor si valurilor potrivnice de pe Tiberiada sufletului, iar tacerea ce urmeaza rugaciunii "este taina veacului viitor", deoarece cuvintele si vorbirea apartin lumii acesteia, ca mijloace de comunicare. Tacerea celor curati e rugaciune. Ei tac prin cuvinte si vorbesc prin ganduri luminoase care sunt "miscari dumnezeiesti" in minte. Sfantul Isaac spune ca "miscarile inimii si cugetarii curate, sunt glasuri blande in care ea canta in chip ascuns Celui ascuns".