Preotul Ioan Bilauca, fost paroh al parohiei Mitocu Dragomirnei 2, Protopopiatul Suceava 1, a fost condus ieri pe ultimul drum. Slujba înmormântării a fost săvârșită de IPS Arhiepiscop Pimen. Părintele Ioan Bilauca a plecat la Domnul sâmbătă, 16 februarie 2013, în urma unui infarct miocardic. Împreună cu enoriașii parohiei, a ctitorit Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, informează "Ziarul Lumina".
Credincioșii din localitatea Mitocu Dragomirnei, județul Suceava, precum și cei din alte localități și-au luat ieri rămas bun de la părintele Ioan Bilauca. Din ziua în care a plecat la cele veșnice, rugăciunea pentru părintele a fost necontenită, aceasta fiind singura care a alinat sufletele celor întristați, dar cu nădejde în Înviere. Slujba înmormântării a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de 70 de preoți. În cuvântul adresat celor prezenți, IPS Pimen a subliniat calitățile părintelui Ioan, arătând că a fost un om de jertfă, un om al rugăciunii și al postului. „Părintele Ioan a primit o educație aleasă de la mama sa, care este prezentă zilnic în Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Pe tot parcursul vieții sale, pr. Ioan Bilauca s-a străduit să răspândească lumină și bucurie. Părintele Ioan Bilauca a făcut din preoție idealul cel mai sfânt al vieții sale“, a remarcat Arhipăstorul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. După slujba înmormântării, sicriul cu trupul părintelui a fost purtat în procesiune în jurul bisericii parohiale, apoi a fost așezat în mormântul aflat lângă sfântul lăcaș. După plecarea la cele veșnice a părintelui paroh de la Mitocu Dragomirnei 2, în fiecare dimineață s-a oficiat Sfânta Liturghie de către protos. Andrei Reziuc, starețul Mănăstirii Prislop din județul Maramureș, care este fiu al satului Mitocu Dragomirnei. Alături de cuvioșia sa au mai slujit preoți, colegi sau prieteni ai regretatului preot Ioan Bilauca. În fiecare seară a fost oficiată slujba Stâlpilor. „Plecarea părintelui Ioan Bilauca din această lume este o mare durere pentru familie, pentru noi cei care l-am cunoscut, iubit și prețuit, dar și pentru locuitorii din Mitocu Dragomirnei și din Suceava. Credincioșii din multe sate învecinate au venit să-și ia rămas bun de la vrednicul preot. Participarea oamenilor la slujba înmormântării și la slujbele din zilele precedente a fost impresionantă. În cei 35 de ani de preoție nu am văzut o atât de mare participare a credincioșilor în rugăciune pentru un slujitor al sfântului altar“, a mărturisit pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1.