[vsovivivi]

Păi mie, mi s-a întâmplat ceva foarte nasol, 2 prieteni foşti colegi de clasă, de liceu, s-au spânzurat, din pricina beţiei, aşa au socotit ei şi aşa au judecat ei că e mai bine pentru familiile lor căci se vedeau deja decăzuţi rău de tot, şi un altul, fost coleg de liceu, mai mare cu câţiva ani, care ajunsese cantor şi era om de nădejde şi cânta foarte frumos şi cu multă credinţă şi încredere, la fel, a căzut în patima beţiei şi s-a aruncat în apă de râu ca să se înnece şi aşa a murit, dus ca frunza fragedă de smochin pe apa strâmbetei.

Ce minuni mai tragice ar putea să existe? Că dacă mă gândesc la sminţişorenia mea care se erijează la a fi mare critic de artă... coolinară, ce să mai vorbim? Face fecioara asta nişte minuni de mă ia cu ameţeală când realizez cât mă păcăleşte toată ziua că cică eu am merite mari şi nu Domnul, nu El ci EU.

Şi mi-a zis ispititoarea asta că cică e sfântă curvia (aia ascunsă, aia din ochi şi doar în minte şi întru pofta cea bună a inimii), mi-a mai zis că cică e de dorit mândria fără jenă, cu tupeu şi rezultânt din jonglerii şi tot felul de socoteli şi judecăţi absurde şi închipuiri şi basme, şi că cică viclenia minciunii măririi de sine, mi-a zis că ea e cea mai mare virtute dacă vrei să te afirmi ca să te realizezi în viaţă, şi că pacea, ca să poţi să te linişteşti, cică ar fi folosirea cu succces a paravanulului, adică cică eşti liber să înjuri şi să urâşti judecând şi osândind şi blestemând pe oricine însă după paravan, în TAINĂ... şi eu ca credoolool o cred, că se arata foarte frumoasă sminţişorenia asta şi bună căci mă mituie şi mă pune şi pe mine pe scaun cu ea ca să mă cred şi eu cel mai mare sminţişor plin de merite foarte mari... şi nu mai văd atunci că sunt hoţ şi rău şi răzbunător şi nedrept şi sadic cu Dumnezeu... şi cu aproapele, păcătuind cu limbochiulhul la greu, nu văd căci îmi dă aşa nişte aburi înalţi şi virtuoşi mai ceva ca ăia care se ridică de la vărsăturile beţiei sau de la fumurile ţigării, că îmi doresc 'să mă lovesc' ca să vin apţiguit de la câte o bibliotecă de mahala... şi sunt exact aşa ca aburii de la cafeaua cea mai neagră şi cea mai naturală şi cea mai turbească făcută pe nisip care cică îţi face bine la inimă şi la tensiune şi e şi atât de dulce şi plăcută dacă o simţi prin îngheţată sau prăjituri şi torturi... torturi din alea de cafea cu kko.

Deci iată că minuni mai mari încă n-am văzut... mă uit în goglindă şi gata, asist la cea mai mare minune de pe gLume, grozăvia tuturor grozăviilor, de parcă aş fi deja ceva mucenic sau sfânt sau erou naţional, plin de talent cu carul, nu contează că-mi fac voile mele şi propriile minterese, nu contează căci am privilegii şi am fost şi sunt alintat. Şi când mai aud câte o voce că chiar aşa e (că cică deja sunt sfânt dar şi judecător drept şi răzbunător înţelept), atunci e clar, musai vocile sunt de vină. Ups, Eroare! (clipul e dur!!!)