Citat:
În prealabil postat de mela me
Din cate stiu cu patima betiei e si mai greu si foarte multi sustin ca cei cuprinsi de patima nu dau inapoi, nu renunta la aceasta patima; e foarte greu daca nu au cei bantuiti de patima vointa proprie.
|
Patima beției se pare că este una dintre cele mai puternice. Dar, ca orice patimă, are leacul ei.
Însă e de făcut o distincție: bețivul nu e totuna cu alcoolicul. Primului îi place să bea, ultimul ar vrea să scape de consum dar este incapabil fără ajutor și, lucru hotărâtor, fără renunțarea la voință.
Cea mai mare greșeală este să îi ceri alcoolicului să aibă voință. Implicarea voinței împotriva consumului produce la alcoolic efectul invers: bea și mai zdravăn. Printre altele deoarece voința lui deja este coruptă și slujește unui împărat străin...
Leacul este lepădarea voinței proprii și predarea totală în mâna unei puteri superioare ție: medicul, grupul de terapie, duhovnicul. Doar așa este posibilă abstinența. Iar fără abstinență nu este posibil nici un tratament al alcoolismului. Altfel spus, recuperarea alcoolicului se face doar în abstinență totală, absolută.
Curios lucru, tocmai alcoolicul reușește uneori ceea ce puțini credincioși, altminteri cu o viață destul de curată, reușesc: să se lepede cu desăvârșire de voia proprie și, astfel, să urmeze Domnului...
Este cu adevărat o minune.